Augustin Zegrean: Peste 14.000 de legi, nepuse in acord cu deciziile CCR. Sa luam o bata sa ii batem? V-am spus ca nu rezist. Mi-am depus dosarul pentru pensie [1]

''Sa luam o bata sa ii batem cu bata

. Altfel ce putem face? Noi tinem o evidenta pe site-ul Curtii, unde toata lumea poate sa vada care legi au fost declarate neconstitutionale, ce s-a intamplat cu ele. In principal este vorba despre o ordonanta (OUG-n.r.) 55. Am spus faceti ceva. Nu au facut nimic nici pana in ziua de astazi'', a afirmat Zegrean, intrebat ce este de facut cu legile care au fost declarate neconstitutionale de CCR.

El a precizat ca sunt peste 14.000 de legi in vigoare care nu au fost puse in acord cu deciziile CCR.

''Noianul acesta de legi (necorelate cu deciziile CCR-n.r.), peste 14.000 de legi in vigoare, greu sa mai fie corelate. Ar trebui sa o luam de la captat. Sa le stergem sa facem altele'', a conchis Zegrean.

/* (c)AdOcean 2003-2016, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_politic.640x160_adtext */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrormipfomkid', {myMaster: 'rdSQfzL9Nw72omxcthT1CcrUDlMDKdsjAzX7YKd_VCf.p7' });

Ordonanta 55 a fost emisa inaintea alegerilor prezidentiale din 2014 si prevedea ca, pe o perioada de 45 de zile, alesii locali pot opta sa treaca la alt partid fara sa-si piarda mandatele.

Potrivit unui raport Expert Forum, publicat in ianuarie 2015, peste 5.000 de alesi locali, intre care 552 de primari, au migrat la alte partide dupa adoptarea OUG 55/2014, marele castigator fiind PSD, catre care s-au indreptat 79 la suta dintre primarii care au migrat, iar marii perdanti, PNL si PDL.

Ulterior, OUG 55/2014 a fost declarata neconstitutionala, dupa ce a fost atacata la Curtea Constitutionala (CC) de PNL si PDL.

Camera Deputatilor a decis, in februarie 2015, respingerea Ordonantei 55/2014 care permitea migratia alesilor locali, declarata neconstitutionala, adoptand insa un amendament criticat de PNL care arata ca primarii, consilierii care au trecut la alt partid pe baza ordonantei nu-si vor pierde mandatele.

Senatul este for decizional.

Presedintele CCR, Augustin Zegrean: V-am spus ca nu rezist. Mi-am depus dosarul pentru pensie

Presedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, joi, ca si-a depus dosarul pentru pensia de parlamentar.

''V-am spus ca nu cred ca am sa rezist si nu am rezistat'', a raspuns Augustin Zegrean, intrebat daca si-a depus dosarul pentru pensia de parlamentar.

Augustin Zegrean a fost deputat in perioada decembrie 2004 - iulie 2007 si senator intre 1990-1992.

Mandatul lui Zegrean la CCR expira in iulie 2016, Administratia Prezidentiala urmand sa numeasca un inlocuitor.

Citeste si: Curtea Constitutionala a decis: Alegerile vor avea loc intr-un singur tur. Zegrean: Nu vom schimba practica electorala de pe azi pe maine Citeste si: Zegrean: Nu am vrut sa atacam SRI. Prin OUG s-a spus lucrurilor pe nume

 

/* (c)AdOcean 2003-2015, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_politic.624x30_text_final art */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrotlppdvnoaf', {myMaster: 'rdSQfzL9Nw72omxcthT1CcrUDlMDKdsjAzX7YKd_VCf.p7' }); /* (c)AdOcean 2003-2015, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_politic.600x152_up_300x250_560x152_final art */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrowkijqxdkqk', {myMaster: 'rdSQfzL9Nw72omxcthT1CcrUDlMDKdsjAzX7YKd_VCf.p7' });
Publicat de : ---
Data publicării: 06 Mai 2016 - 05:10
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=54628&titlu=Augustin_Zegrean__Peste_14_000_de_legi__nepuse_in_acord_cu_deciziile_CCR__Sa_luam_o_bata_sa_ii_batem?_V_am_spus_ca_nu_rezist__Mi_am_depus_dosarul_pentru_pensie