Sebastian Ghita a primit dezlegare de DNA! [1]

Autor: National

Desi se parea ca are soarta pecetluita dupa declaratiile pro-DNA facute la unison de liderii celor doua mari partide, PSD si PNL, Sebastian Ghita a reusit sa-i fenteze, cu ajutorul colegilor deputati, pe procurorii anticoruptie

.

 

De frica ?beciului domnesc?, Sebastian Ghita l-a ?demisionat? pe presedintele Iohannis

Dupa ce Comisia juridica a respins arestarea lui Ghita, dar a avizat pozitiv retinerea parlamentarului, plenul Camerei si-a luat, ieri, de orice grija, votand impotriva ambelor solicitari facute de DNA: retinere si arestare preventiva. La fel de adevarat este si ca, spre deosebire de apararea pasiva la care au apelat alti parlamentari intrati in vizorul DNA (gen mir, ochi inlacrimati, rugaciuni), Sebastian Ghita a ales sa contraatace la baioneta DNA, institutie pe care o acuza ca vrea sa puna parlamentarii cu botul pe labe cu ajutorul terorii declansate de teama de arestare. ?Parlamentul Romaniei este supus unei presiuni uriase. Scopul este instaurarea fricii prin hartuiri si folosirea arestarii ca instrument modern de tortura. Iata ce scrie ieri Dan Tapalaga, apostolul arestarilor: <<Arestarea lui Ghita poate deschide calea unor noi denunturi>>. Asta vrem sa facem? Presedintele Klaus Iohannis e in pragul demisiei din cauza unui dosar penal pe care il are sotia sa. Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, e amenintat cu dosare penale. Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, are doua dosare penale. Sefii tuturor partidelor politice din Romania sunt in instanta sau au dosare, inclusiv Alina Gorghiu si Vasile Blaga. Sefii institutiilor de presa au dosare (…) Aminteam despre dosarul sotiei presedintelui Iohannis. Am vazut-o cu totii pe sotia lui Liviu Dragnea pentru o acuzatie minora. Lumea da vina pe noi, pe parlamentari, pentru acest spectacol al catuselor?, a incercat Sebastian Ghita sa bage la randul lui frica in oasele deputatilor adunati sa voteze solicitarile DNA. Demers incununat de succes, din moment ce plenul nu a mai fost de acord, spre deosebire de Comisia juridica, nici macar cu retinerea lui (pentru maximum 24 de ore). Tinand cont de gravitatea lor, afirmatiile facute de Ghita si-au gasit imediat ecou la Cotroceni, Loc de unde ?surse din Administratia Prezidentiala? au ripostat: ?Declaratia lui Sebastian Ghita este o ineptie. Nu este vorba nici de demisie, nici de un dosar?. Iar cum intre timp aflase ca ramane cu imunitatea intacta si deci DNA nu se poate atinge de el, Ghita si-a reformulat enuntul initial, confuntat fiind cu dezmintirea venita dinspre Cotroceni. Concret, Sebastian Ghita a sustinut ca nu a facut decat sa-si exprime convingerea ca ?in momentul in care un dosar al sotiei presedintelui (Iohannis – n.r.) va fi pe rol, presedintele va trebui sa isi dea demisia?. Dincolo de declaratiile spectaculoase facute de un Sebastian Ghita terorizat de posibilitatea arestarii sale, cert este un lucru: parlamentarii s-au rasculat impotriva DNA si sustin, off the record, ca nu vor mai vota in favoarea arestarii vreunui coleg. Varianta ?soft? va fi aceea in care se avizeaza retinerea si se respinge arestarea, iar cea ?hard? o va reprezenta votarea inclusiv impotriva retinerii. ?Ghita are noroc ca toti s-au inteles sa nu mai aprobe cererile de arestare. Nu este de loc simpatizat de pesedistii, asa ca un vot pe bune l-ar fi aruncat direct dupa gratii?, se comenta, ieri, pe holurile Parlamentului.


Publicat de : ---
Data publicării: 31 Mar 2016 - 05:05
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=53821&titlu=Sebastian_Ghita_a_primit_dezlegare_de_DNA_