BNR frizeaza abuzul de independenta

     Refuzul bancherilor sa participe la dezbaterea pe marginea legii darii in plata, care a avut loc ieri, la initiativa ziarului BURSA si a Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, a fost caracterizata in mai multe chipuri:
     - ca este un semnal ca bancile nu se pot umaniza;
     - ca este o confirmare oficiala ca ei nu fac altceva decat sa minta;
     - ca este o dovada de slabiciune, de incapacitate de a veni cu argumente

.
     Pe mine, unul, absenta lor, in frunte cu reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei, nu m-a mirat, caci, un an in urma, bancherii au boicotat la fel o Conferinta BURSA pe teme bancare, numai si numai pentru ca, printre vorbitorii de atunci, figura si Gheorghe Piperea, considerat de ei "persona non grata", pentru ca era avocatul din procesele colective, pe subiectul clauzelor abuzive din contractele de creditare; noi am rezistat presiunilor sa-l eliminam din lista si atunci bancherii nu au mai venit.
     Lasitate, dar nu numai.
     Conceptie gresita in privinta comunicarii si a relationarii la propria clientela.
     Pe atunci, Piperea era singur, iar bancherii erau vreo patruzeci, vorba lui Ali Baba..
     Acum, Piperea nu mai era singur, ci erau cu el si parlamentarii care au votat legea darii in plata, numarand mai mult de patruzeci.
     Strutul bancar si-a bagat capul in nisip.
     Eu cred ca asta nu-i doar un semn ca bancherii nu se pot umaniza, ca mint sau ca sunt incapabili de argumentare.
     Nu stiu daca bancherii au vrut sa spuna altceva prin absenta lor, dar situatia a pus in evidenta independenta Bancii Nationale, care a girat sfidarea -un gest de rau augur atat pentru statutul BNR, cat si pentru afacerea bancara, in general.
     Am socotit normal, intotdeauna, sa sprijinim independenta Bancii noastre centrale si am salutat cand a obtinut-o, in deceniul trecut, dar sfidarea invitatiei de buna credinta a parlamentarilor, la dezbateri libere in jurul acestei legi, considerata importanta chiar de sistemul bancar, aceasta sfidare sugereaza un abuz de independenta.
     Nu trebuie sa ne temem ca ceea ce pare un abuz de independenta al BNR, solidara cu intreg sistemul bancar, ar putea, in vreun fel, sa ne faca sa regresam catre statutul anterior, de subordonare al BNR, pentru ca independenta sa tine de calitatea noastra de membri ai Uniunii Europene.
     Dar lucrurile arata urat.
     Zilele trecute, Guvernatorul Mugur Isarescu se plangea ca publicului i-ar fi fost indusa confuzia ca ar juca rolul de "avocat al bancilor", dar sfidarea parlamentarilor de acum nu mai lasa loc de interpretare - sistemul bancar s-a enclavizat in propriul interes, in numele independentei BNR refuzand atenuarea controversei prin dialog public, bazandu-se pe autoritatea Uniunii Europene si pe faptul ca bancile din sistemul nostru sunt din tari ale Uniunii Europene.
     Ceea ce duce cu gandul la altceva: legea darii in plata a inceput sa para necesara odata cu disperarea creditatilor in franci elvetieni, dar acestia au ajuns in situatii disperate din cauza scumpirii francului, care, la randul sau, a sarit in raport cu euro, din cauza problemelor de insolvabilitate din Zona Euro; pe scurt, pare ca nucleul Uniunii Europene si-a aruncat gunoiul pe umerii cetatenilor de la periferie, iar Banca noastra centrala pare ca face orice sa mentina situatia, cu ajutorul Uniunii Europene, pe deasupra Parlamentului nostru.
     Ceva neasteptat s-a petrecut cu aceasta independenta pe care am sprijinit-o...   
Publicat de : ---
Data publicării: 15 Mar 2016 - 05:07
 

Link știre