Antena 3, mai importanta pentru senatori decat darea in plata

     Senatorii au uimit, ieri, prin reactia prompta pe care au avut-o in cazul actiunii pe care Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a declansat-o in cazul televiziunilor detinute de trustul Intact

.
     Aproape ca niciodata, senatorii s-au miscat extrem de rapid in acest caz, solicitandu-i premierului Dacian Ciolos sa vina in plen si sa dea explicatii in legatura cu somatia ANAF de evacuare, in cinci zile, a sediilor Antena 1 si Antena 3.
     Toate grupurile parlamentare s-au exprimat, ieri, in sprijinul propunerii presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, de chemare a lui Dacian Ciolos in plen, decizia fiind luata de senatori cu 70 de voturi pentru, doua impotriva si trei abtineri.
      Ne-am obisnuit ca politicienii sa amane initiative legislative de la o luna la alta sau de la o sesiune parlamentara la alta.
     De exemplu, in cazul debitorilor cu credite in CHF, a trecut mai mult de un an de cand parlamentarii au anuntat ca vor face ceva, insa, pana acum, nu am vazut decat promisiuni. Reexaminarea Legii Darii in Plata a fost amanata de mai multe ori de senatori, dupa ce acestia s-au intors din vacanta, in conditiile in care deputatul Daniel Zamfir i-a solicitat personal lui Calin Popescu Tariceanu, la inceputul anului in curs, sa convoace o sesiune parlamentara extraordinara pentru aceasta lege.
     Decizia senatorilor de a-l convoca pe Ciolos pentru trustul Intact se bazeaza, insa, pe o falsa problema - limitarea dreptului la libera exprimare.
     Cele cinci posturi detinute de Dan Voiculescu - Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Euforia si Zu Tv - nu se vor inchide, dupa cum lasa reprezentantii posturilor respective sa se inteleaga, in urma actiunii ANAF.
     Aceste institutii trebuie doar sa se mute din locatiile actuale, in conditiile in care sentinta finala privind confiscarea imobilelor a fost data de Curtea de Apel Bucuresti in august 2014. Adica, reprezentantii televiziunilor au avut la dispozitie mai mult de un an si jumatate sa isi schimbe sediile.
     In ultimele doua zile, atat reprezentantii mass-media, dar si cei ai ONG-urilor si politicieni si-au aratat indignarea fata de actiunea ANAF, afirmand ca aceasta reprezinta un atentat la libera exprimare si la libertatea presei.
     Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului, a calificat actiunea ANAF in cazul Intact drept un plan bine pus la punct de suspendare a democratiei si de anihiliare a presei. Liderul ALDE a a spus: "In baza articolului 111 al Constitutiei, Senatul are dreptul sa ceara Guvernului sa dea explicatii si vreau sa fiti de acord ca, in numele Senatului, sa cerem primului ministru al Romaniei, maine (n.r. astazi), sa vina de urgenta in fata Senatului sa dea explicatii referitoare la actiunea unor institutii din subordinea Guvernului, care nu pot fi puse in registrul economic al unor sume de bani".
     Si reactia lui Dacian Ciolos a fost la fel de prompta, confirmand ca va merge astazi in plenul Senatului, dar a precizat ca nici el, si nici ministrul de finante nu au fost intrebati de ANAF privind cazul Antenelor si ca, in acest context, nu are ce explicatii sa dea pentru deciziile pe care le ia un responsabil al unei agentii "care e in subordinea guvernului, dar care nu trebuie sa ceara aprobarea guvernului pentru anumite decizii". Premierul a mentionat: "Ma duc pentru ca presedintele Senatului m-a invitat. Am cerut o informare si din partea ANAF-ului legata de contextul in care s-a luat decizia asta. (...) Eu pot sa inteleg ca in 5 zile e greu sa-ti muti lucrurile. Pe de alta parte, nu am decis eu lucrul asta si nu eu am pus in lege termenul acela de 5 zile".
     De anul trecut, a avut loc o mutatie istorica in comportamentul Parlamentului care, brusc, a inceput sa aprobe cererile de ridicare a imunitatii colegilor parlamentari, la cererile DNA.
     Astfel de ridicari de imunitate, astazi, au loc oarecum pe banda rulanta, cu doar cateva exceptii. Parlamentul a inteles sa nu se mai amestece in cazurile care tin de competenta unei institutii specializate a statului, si anume DNA.
     Cazul Antenei 3 releva ca este nevoie de inca o mutatie, prin care Parlamentul sa inteleaga sa nu se mai amestece nici in cazurile care tin de competenta ANAF si cu atat mai putin in deciziile justitiei, sub nici un pretext. 

     * Basescu: "Pare ilegitima actiunea Senatului privind chemarea premierului pentru explicatii in cazul Antenelor"
     Presedintele Miscarii Populare, Traian Basescu, considera ca actiunea ANAF in cazul Antena Group este una in aplicarea legii si califica drept ilegitima actiunea lui Calin Popescu-Tariceanu si a Senatului in ansamblu privind chemarea premierului pentru a da explicatii pe acest subiect.
     Traian Basescu a spus: "Cred ca este o actiune in aplicarea legii. Este cunoscuta relatia dintre mine si Antene si n-as comenta evenimentul, dar eu cred ca este o actiune in aplicarea unei hotarari judecatoresti. Nu cred ca poate fi pusa sub semnul intrebarii legitimitatea actiunilor. Ce mi s-a parut ilegitim - mi s-a parut actiunea de astazi (n.r. ieri) a presedintelui Senatului si a Senatului in ansamblu, unde, laolalta, PSD, UNPR, PNL si UDMR au votat pentru chemarea premierului Ciolos in fata Senatului sa dea explicatii de ce ANAF a inceput procedura de punere in aplicare a unei hotarari judecatoresti".
     Basescu a spus ca i se pare ca "oamenii astia nu mai inteleg nimic din democratie": "Cu atat mai mult cu cat stiu ca trustul Intact are doua sau trei studiouri la Romexpo, de unde nu ii evacueaza nimeni, au inchiriat Teatrul Excelsior, de unde nu-i evacueaza nimeni, cu toate echipamentele pentru transmisiuni in direct pe care nu le ia nimeni. Deci, cred ca suntem intr-o farsa, care pune sub semnul intrebarii obligativitatea punerii in aplicare a unei hotarari definitive a justitiei".
     El a completat: "Si ma intreb ce ar face domnul Tariceanu, daca, spre exemplu, un cetatean primeste o hotarare judecatoreasca definitiva si nu se supune ei?. Il cheama pe Ciolos in fata Senatului sau statul se duce si-l face tandari pe cetateanul respectiv? Chiar aseara, ridicolul situatiei, emisiunea (Antenei 3 - n.r.) s-a transmis din locatia de la Excelsior. Deci, s-a transmis din afara sediului Intact".
     * 
     * Dragnea: "Actiunea ANAF, profund nedemocratica; statul inchide cinci televiziuni"
     Actiunea ANAF impotriva a cinci televiziuni este "profund nedemocratica si un atentat impotriva libertatii de expresie", a declarat ieri presedintele PSD, deputatul Liviu Dragnea.
     "Aceasta actiune e clar un atentat impotriva libertatii de expresie a presei. Nu exista niciun fel de explicatie logica pentru care functionarii ANAF ii legitimau pe cei care muncesc acolo. S-a ajuns in situatia in care i-au legitimat si pe cei cere ieseau de la emisiuni, membri ai unor partide, inclusiv senatori ai Romaniei. Ei au procedat ca si cum ar fi desfasurat o actiune intr-o zona infractionala, ca si cum ar fi fost intr-un en gros sau intr-o piata. (...) Nu exista niciun fel de explicatie pe baza careia ANAF sa procedeze in acest fel", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului. Potrivit acestuia, practic, "statul roman inchide cinci televiziuni".

   
Publicat de : ---
Data publicării: 17 Feb 2016 - 05:19
 

Link știre