Camera Deputatilor: 19 noiembrie devine legal Ziua barbatului [1]

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat miercuri, cu 204 voturi "pentru", 16 "impotriva" si 63 de abtineri, un proiect de lege pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii si 19 noiembrie - Ziua barbatului

. Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 03.02.2016, 13:36 | Actualizat: 03.02.2016, 13:36

Potrivit raportului Comisiei pentru egalitate de sanse, propunerea legislativa are ca obiect de reglementare declararea zilei de 8 martie — Ziua femeii si 19 noiembrie — Ziua barbatului, avand drept scop eliminarea discriminarii dintre femei si barbati si cresterea gradului de constientizare privind concilierea vietii de familie cu viata profesionala.

Sarbatorirea zilei femeii si a zilei barbatului este un prilej pentru a imbunatati relatiile dintre sexe, de a evidentia realizarile si contributiile lor la comunitate, familie, casatorie si prezentarea unor modele de urmat, se arata in raport. Potrivit documentului, Ziua femeii nu trebuie confundata cu ziua mamei, iar Ziua barbatului cu cea a tatalui.

Deputatul liberal Mircea Dolha a precizat ca l-a frapat faptul ca initiatorii proiectului sunt barbati si nu femei, prin urmare unii colegi senatori s-au simtit discriminati ca nu au o lege a barbatului in Romania.

„PNL va vota aceasta propunere, pentru ca PNL crede in familie si crede ca relatiile dintre sot si sotie pot fi mai bune si prin aceasta data de 19 noiembrie — ziua barbatului, inceputul iernii, si 8 martie, inceput de primavara, ziua femeii”, a mentionat Dolha.

Deputatul UDMR Molnar Szolt a spus, la randul sau, ca aceasta lege da posibilitatea tuturor celor interesati sa aiba o zi in care sa atraga atentia asupra problemelor care ii afecteaza.

„In cultura moderna se face referire si se atrage atentia de foarte multe ori asupra unor probleme specifice ale barbatilor, asupra unor boli specifice ale barbatilor si, mai nou, vorbim si despre unele probleme la locul de munca, despre unele profesii care devin feminizate si eu consider ca ziua de 19 noiembrie va fi un moment prielnic sa discutam despre aceste subiecte, de aceea grupul UDMR va sustine initiativa”, a aratat Molnar Szolt.

In schimb, deputatul PSD Petre Daea a mentionat ca nu are nevoie de o zi a barbatului.

„Cred ca multi din aceasta sala stiu ca 8 martie e o zi sfanta pentru cei cu care ne intalnim si cu care traim, drept pentru care cred ca este de prisos sa dam noi o lege ca ziua femeii sa fie 8 martie, este legea sfanta in sufletul fiecaruia si o simtim ca atare. In ceea ce ma priveste, nu am nevoie de recompensa pentru 19 noiembrie, sper sa o primesc fara un temei legal”, a incheiat Daea.

Proiectul de lege a fost respins de Senat, iar Camera Deputatilor este for decizional.

window._taboola = window._taboola || []; _taboola.push({ mode: 'thumbnails-a', container: 'taboola-below-article-thumbnails', placement: 'Below Article Thumbnails', target_type: 'mix' });
Publicat de : ---
Data publicãrii: 04 Feb 2016 - 05:21
 

Link ºtire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=52288&titlu=Camera_Deputatilor__19_noiembrie_devine_legal_Ziua_barbatului