Scrisorile printilor: corespondenta dintre Cuza si Carol I. „Este mai intelept din partea dumneavoastra sa nu va grabiti a reveni in tara!“ [1]

Documentele sunt publicate in lucrarea „Scrinurile regilor”, semnata de Eugen Teodoru

. Prezentam, mai jos, schimbul de scrisori dintre Alexandru Ioan Cuza si Carol de Hohenzollern:

„Principe,

Graba cu care am parasit Principatele nu mi-a ingaduit sa rezolv diversele afaceri a caror situatie intereseaza in mod special averea mea personala. Pe de alta parte, eu sint obligat sa apar intr-un proces in care este amestecat si numele meu si care solicita prezenta mea indispensabila in tara. Din cauza acestor probleme am intentia sa ma reintorc cat de curand posibil in Moldova, la mosia mea, Ruginoasa. [. . .] Referitor la aceasta problema, Principe, permiteti-mi a va spune toate gindurile mele, ca sa previn toate interpretarile care ar putea sa fie date reintoarcerii mele in Moldova. Este o datorie impusa de caracterul meu si trecutul meu, fie ca cetatean, fie ca principe domnitor,

In 1857, in divanul ad-hoc din Moldova, am fost unul dintre primii deputati care am exprimat si semnat vointa tarii mele pentru unirea cu Muntenia [. . .] Mai tirziu, in 1859, voturile unanime ale celor doua adunari mi-au acordat dubla coroana a Romaniei. Ridicat pe acest tron pentru care n-am avut deloc ambitie, am declarat imediat si in mod solemn ca voi pune onoarea mea si gloria mea la temelia realizarii vointei poporului roman.

Fiecare stie in Romania, ca nu am ezitat deloc sa formulez acest angajament intr-o scrisoare adresata imediat a doua zi dupa alegerea mea Sublimei Porti si Puterilor garante; demersurile mele n-au fost deloc apreciate atunci si eu a trebuit sa astept o perioada mai propice. Cel putin, sint fericit ca eu am reusit sa realizez Unirea Principatelor, sa fac din trei milioane de aserviti, trei milioane de proprietari, sa redau tarii 1/5 din paminturile sale uzurpate de clerul grec al manastirilor inchinate, sa dau tuturor romanilor, fara exceptie, dreptul electoral, de care o imensa majoritate a natiunii era in mod injust lipsita, punind bazele unei  egalitati civile si politice etc., in sfirsit, sa realizez in fapt, aproape toate dorintele Divanului Ad-hoc, din 1857 [...]

Alteta Voastra a putut urmari in documentele mele linia constanta a acestei preocupari [. . .] Doua luni mai tirziu, cu ocazia deschiderii sesiunii Corpurilor Legiuitoare, mesajul meu a reamintit Romanilor promisiunile, mele din 1859: oricine ar fi alaturi de voi, am spus eu reprezentantilor natiunii, eu voi fi intotdeauna cu tara pentru tara, fara alt mobil decit vointa nationala si marile interese ale Romaniei. Vreau sa fie bine inteles ca niciodata persoana mea nu va fi un obstacol in calea evenimentelor care ar putea permite   consolidarea  edificiului politic la ale carui  fundamente  eu am  contribuit. In Alexandru Ioan I „Principele Romaniei”, romanii vor regasi totdeauna pe colonelul Cuza, acelasi colonel Cuza, care fiind ales deja Principe in Moldova, declara in mod oficial puterilor Garante, primind si coroana Munteniei, ca el accepta aceasta dubla alegere ca o expresie incontestabila si neclintita a vointei nationale in scopul Unirii, dar accepta numai ca un „pastrator sacru” [. . .]

Revenind ca simplu cetatean in tara mea, nu doresc altceva decit ca impreuna cu familia mea sa pot duce o existenta conforma nevoilor si pozitiei mele. M-as simti foarte fericit, Principe, daca intr-o zi as avea placerea sa va transmit in mod personal asigurarea sentimentelor mele“

finalul scrisorii semnata de Printul Alexandru Ioan Cuza si trimisa din Paris, in 16 aprilie 1867.

Raspunsul lui Carol 

 „Printul meu,

Am primit scrisoarea pe care ati binevoit sa mi-o adresati si vreau sa va raspund la aceasta eu insumi, cu o sinceritate egala celei a dumneavoastra.

Departe de a pune la indoiala bunele voastre intentii, sint convins ca dorinta voastra de a reveni in Romania se datoreaza numai intereselor personale, si ca prin prezenta, voastra aici tara cistiga in plus, un bun cetatean. Cu acest gind am facut cunoscuta cererea voastra Consiliului meu de Ministri. Consiliul a considerat, Printul meu, ca dupa ce a trebuit sa parasiti teritoriul romanesc in urma evenimentelor politice atit de grave, este mai intelept din partea dumneavoastra sa nu va grabiti a reveni in tara!

Mi se pare ca pentru interesul dumneavoastra si pentru a evita toate eventualele situatii dezagreabile este mai nimerit sa prelungiti sederea dumneavoastra in strainatate. Sint incredintat, dealtfel, Printul meu, ca aceste consideratii, alaturi de patriotismul arzator care va anima, va vor conduce la ideea renuntarii de buna voie la proiectul dumneavoastra actual. Va rog, Printul meu, sa credeti in sentimentele mele si in marea consideratie ce v-o port“

finalul raspunsului transmis de Carol I de la Cotroceni, in 2 iunie 1867.

Inlaturarea lui Cuza

Alexandru Ioan Cuza a fost indepartat de pe tronul Romaniei in 11 februarie 1866. Rasturnarea sa a fost motivata in numele natiunii si a fost facuta in timpul noptii de un grup de militari.

„Rasturnarea domnitorului Unirii la 11 februarie 1866 motivata in numele natiunii a fost facuta, dupa cum se stie, la adapostul noptii de catre un grup de militari. Daca dusmanii sai au trudit fara preget pana la detronarea si exilarea domnitorului, trebuie remarcat faptul ca in cei sapte ani de domnie -foarte putini la numar- Al. I. Cuza a contribuit intr-o masura esentiala la faurirea Romaniei moderne. Principalele sale reforme au dat lovituri hotaratoare fundalismului, au deschis cai largi pentru dezvoltarea capitalismului, au ridicat importante paturi ale populatiei la viata politica, l-au inaltat pe taran de la starea de clacas la rangul de cetatean si proprietar, intr-un cuvant au pus bazele statului roman modern“, se arata in lucrarea colectiva „Cuza Voda - in memoriam - Cuza Voda“.

Aducerea printului strain

Dupa abdicarea fortata a lui Alexandru Ioan Cuza, politicienii romani incep sa caute candidatul potrivit pentru preluarea domniei. Principalele grupari politice, cea liberala si cea conservatoare, s-au pus de acord ca cea mai buna solutie ar fi aducerea unui print strain, acesta putand asigura stabilitatea politica a tarii, garantand in acelasi timp Unirea din 1859.Cel care accepta sa vina pe tronul Romanieio este tanarul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

„Jur de a fi credincios legilor tarii, de a pastra religiunea Romaniei precum si integritatea teritoriului ei, si de a domni ca domn constitutional”. Cu aceste cuvinte, rostite in 10 mai 1866, Carol devenea oficial domnitor al Romaniei. Proclamat Rege, 15 ani mai tirziu, Carol a pus bazele dinastiei care va conduce tara pana in 1947, la instaurarea regimului comunist. 


Publicat de : ---
Data publicrii: 16 Dec 2015 - 05:37
 

Link tire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=51351&titlu=Scrisorile_printilor__corespondenta_dintre_Cuza_si_Carol_I__aEste_mai_intelept_din_partea_dumneavoastra_sa_nu_va_grabiti_a_reveni_in_tara_a