Un senator PRM Arad își deschide cabinet parlamentar în casa părintească [1]

În timp ce majoritatea senatorilor și deputaților arădeni se plâng de lipsa spațiilor în care ar trebui să-și amenajeze cabinetele în teritoriu, senatorul PRM Aurel Ardelean a decis să-i primescă pe cei care îi socilită audiențe în cabinetul parlamentar pe care îl va deschide în casa părintească.



Aurel Ardelean a motivat că dorește deschiderea unui cabinet parlamentar în localitateea Chișineu Criș, în casa în care a copilărit, prin faptul că a primit de la localnicii de aici un număr foarte mare de voturi. Cu această ocazie, senatorul PRM va efectua și unele lucrări de modernizare ale locuinței, fiind necesară amenjajarea unei intrări din stradă, precum și transformarea unei camere în birou.

Referitor la personalul care va trebui să-și desfășoare activitatea la viitorul cabinet parlamentar, senatorul Ardelean spune că fratele său, care locuiește la Chișineu Criș îi va putea da tot sprijinul, astfel că urmează să îl numească pe acesta în funcția de consilier.

Pentru că viitorul cabinet parlamentar pe care îl va deschide în casa părintească nu este amplasat în zonă centrală, Aurel Ardelean a depus o cerere și la Consiliul
Local din Chișineu Criș pentru a i se acorda și un alt spațiu, mai central, care va avea aceeași destinație.
Publicat de : Florin TOMUȚA
Data publicării: 21 Ian 2005 - 13:25
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=507&titlu=Un_senator_PRM_Arad_isi_deschide_cabinet_parlamentar_in_casa_parinteasca