Voicu: Legea alegerilor locale poate fi adoptata de Senat saptamana viitoare [1]

„Comisia de cod electoral a finalizat raportul legii alegerilor locale, analizand amendamentele transmise de senatori

. In acest moment, raportul pleaca la Biroul permanent al Senatului, lucrul acesta se va intampla cel mai tarziu vineri, astfel incat la sedinta de luni a Biroului Permanent al Senatului raportul sa fie introdus pe ordinea de zi a plenului si eu cred, nemaiexistand alte proceduri, ca votul in Senat poate fi dat chiar saptamana viitoare. Apoi va veni la Camera Deputatilor, de unde reluam procedura”, a precizat Voicu.

Membrii comisiei de cod electoral au mentinut prevederea potrivit careia primarii vor fi alesi dintr-un singur tur, respingand propunerea ca acestia sa fie alesi in doua tururi de scrutin.

Comisia de cod electoral se va intruni marti pentru a lua in discutie proiectul legii alegerilor parlamentare si cererea de reexaminare a legii finantarii partidelor, trimisa de presedintele Klaus Iohannis.

Voicu a precizat ca, in privinta legii alegerilor parlamentare, termenul de 15 mai, stabilit pentru finalizarea acesteia, va fi depasit, dar ca aceasta lege va fi finalizata pana la sfarsitul sesiunii parlamentare.

„La legea alegerilor parlamentare, vom depasi termenul de 15 mai, este foarte putin probabil ca ne vom incadra in el. Cred ca angajamenul de a avea gata aceasta lege pana la sfarsitul sesiunii poate fi respectat, chiar daca am depasit termenul. Proiectul este gata din punctul de vedere al subcomisiei, urmeaza ca grupurile parlamentare sa formuleze amendamente si saptamana viitoare vom putea elabora proiectul pe care putem sa-l trimitem Senatului in calitate de prima camera sesizata", a spus Voicu.

In privinta reexaminarii legii finantarii partidelor, Mihai Voicu a precizat ca PNL este de acord cu admiterea cererii.

„La Legea finantarii partidelor, reintoarsa de presedinte, procedurile sunt destul de simple, pentru ca regulile Curtii Constitutionale ne spun ca, in cazul reexaminarii, se poate discuta numai pe articolele supuse reexaminarii. Din punct de vedere politic, PNL si-a formulat punctul de vedere in sensul admiterii cererii de reexaminare, pentru ca sunt lucruri care vin sa intareasca transparenta si controlul banilor publici. Nu am inteles ca exista puncte de vedere divergente si la celelalte grupuri parlamentare. In consecinta, este pe ordinea de zi a sedintei de saptamana viitoare. Daca martea viitoare o vom adopta, putem merge in paralel cu legea alegerilor locale”, a explicat Voicu.


Publicat de : ---
Data publicrii: 16 Apr 2015 - 05:26
 

Link tire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=46061&titlu=Voicu__Legea_alegerilor_locale_poate_fi_adoptata_de_Senat_saptamana_viitoare