Alina Bica si Dorin Cocos, in arest la domiciliu

     *  Hotararea poate fi contestata de procurorii anticoruptie
       Alina Bica si Dorin Cocos ar putea fi plasati in arest la domiciliu, in dosarul "Bica 2", dupa ce instanta suprema a inlocuit masura arestului preventiv in cazul celor doi, hotararea putand fi, insa, contestata de procurorii anticoruptie

. In acelasi dosar, magistratii au dispus inlocuirea masurii arestarii preventive in cazul lui Ionut Mihailescu cu masura preventiva a controlului judiciar pe o durata de 60 de zile.
     Prin aceeasi sentinta, instanta suprema a dispus inceperea judecatii in dosarul "Bica 2", dupa ce procurorii DNA au transmis anumite lamuriri solicitate de ICCJ in 3 aprilie.
     Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au admis in parte, la inceputul lunii aprilie, exceptiile formulate de avocatii Alinei Bica si au constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului din dosarul "Bica 2", cu privire la infractiunea de luare de mita, acuzatie legata de dosarul lui Ovidiu Tender, din 2006, de la Tribunalul Bucuresti.
     Procurorul DNA care a instrumentat dosarul "Bica 2" a trebuit sa precizeze, in raspunsul solicitat de instanta, daca a disjuns cauza pentru aceasta infractiune, atat in forma autoratului, cat si a complicitatii, precum si daca a disjuns cauza doar pentru folosul necuvenit constand in cedarea actiunilor pe care Ovidiu Tender le detinea la SC UPRUC SA Fagaras, judetul Brasov.
     Tot atunci, judecatorii au constatat legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala in acest dosar si au dispus transmiterea la DNA a incheierii motivate, pentru ca, in termen de cinci zile de la comunicare, procurorul sa remedieze neregularitatile actului de sesizare si sa comunice daca mentine trimiterea in judecata a Alinei Bica pentru doua infractiuni de luare de mita, urmand sa coreleze aceste dispozitii cu cele privind infractiunile de complicitate la luare de mita, cu care a fost sesizata instanta in privinta inculpatului Ionut Mihailescu.
     Omul de afaceri Dorin Cocos mai are emis pe numele lui un mandat de arestare la domiciliu, in dosarul "Microsoft". De asemenea, si Alina Bica mai este arestata la domiciliu intr-un alt dosar, respectiv in "Bica 1".
     *  Deputatul Mircea Rosca, judecat sub control judiciar
     Deputatul PNL Mircea Rosca, trimis in judecata pentru ca ar fi cerut de la un om de afaceri, care l-a denuntat, 20.000 de euro pentru a interveni la presedintele PNL Azuga, pentru ca firma denuntatorului sa primeasca terenuri in oras, va fi cercetat sub control judiciar.
     Judecatorii instantei supreme au decis inlocuirea arestului la domiciliu cu masura controlului judiciar in cazul lui Mircea Rosca.
     De asemenea, magistratii au dispus ca si varul deputatului PNL, Mircea Rotila, sa fie judecat sub control judiciar, potrivit Mediafax.
     Cei doi vor fi judecati sub aceasta masura preventiva pe o perioada de 60 de zile, timp in care trebuie sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de drepturi de libertati, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori sunt chemati. De asemenea, ei nu au voie sa depaseasca limita teritoriala a statului roman fara incuviintarea prealabila a organului judiciar, si nici sa comunice cu ceilalti inculpati, martori, experti si parti civile, implicati in dosar.
     Mircea Rosca a fost trimis in judecata, in 17 februarie, de DNA, fiind acuzat ca a cerut de la un om de afaceri, care l-a denuntat, 20.000 de euro pentru a interveni la presedintele PNL Azuga, pentru ca firma denuntatorului sa dobandeasca terenuri in oras.
     Mircea Rosca este judecat pentru trafic de influenta dintre care una in forma continuata, precum si pentru instigare la abuz in serviciu avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unor foloase necuvenite. 

     *  Basescu, pe Facebook: "Nu cred ca Bica, Georgescu si Udrea au facut abuz in serviciu si au luat mita"
     Fostul presedintele Traian Basescu nu crede ca Alina Bica, Horia Georgescu si Elena Udrea au facut abuz in serviciu si au luat mita, ca ginerele sau Radu Pricop si-a invatat clientul sa santajeze, ca el insusi a santajat-o pe Gabriela Firea si ca sechestrul pe terenul de la Nana a fost pus legal.
     "Sase lucruri pe care eu nu le cred", a scris Traian Basescu, marti, pe pagina de Facebook.
     Basescu a scris ca nu crede fapul ca "Alina Bica a facut abuz in serviciu, ca a primit mita pentru restituiri sau de la un proaspat condamnat la 11 ani de inchisoare sau pentru a ridica partial sechestrul de pe actiunile unui om de afaceri", ca "Horia Georgescu a facut abuz in serviciu, ca a primit mita si ca trebuie arestat sau ca "Elena Udrea a facut abuz in serviciu, ca a primit din Gala Bute o geanta cu 900.000 euro in cabinetul de ministru sau oriunde in alta parte".
     "Voi o vedeti furind din banii lui Bute sau facind acte de coruptie in folos personal pe seama lui Bute? Sau ca a fost in vacante platite de subordonati, drept pentru care trebuie arestata?", se intreaba retoric Traian Basescu.
     Un alt lucru pe care fostul presedinte spune ca nu il crede este ca Radu Pricop, ginerele sau, "a redactat o plingere catre DIICOT in 2013 in favoarea unui client, dupa care l-a invatat pe client cum sa-l santajeze pe cel reclamat".
     Basescu mai spune ca nu crede nici "ca el a santajat-o pe Firea" si adauga: "Macar eu stiu sigur ca nu asta am facut".
     In finalul postarii, Basescu spune ca nu crede nici ca " s-a pus legal sechestru pe terenul cumparat conform legii de Ioana Basescu (fiica mea) in comuna Nana" .
     * 
     *  Fostul ministru Cristian David ar putea scapa de arest
     Fostul ministru al Internelor Cristian David, acuzat ca a luat mita 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de Buzau in favoarea unei persoane care revendica un teren, ar putea fi cercetat sub control judiciar, in urma deciziei instantei supreme.
     Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au decis, ieri, sa respinga propunerea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu in cazul lui David. Magistratii au dispus ca el sa fie anchetat sub control judiciar, insa masura poate fi contestata de procurorii anticoruptie.
     Pana la ramanerea definitiva a sentintei, Cristian David va ramane in arest la domiciliu, masura preventiva sub care este cercetat incepand de la sfarsitul lunii martie.
     Fostul ministru a fost arestat preventiv intre 22 ianuarie si 20 martie in dosarul in care este acuzat ca a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judetului Buzau, Cristinel Bigiu, in prezent presedinte suspendat al Consiliului Judetean Buzau, in vederea stabilirii dreptului de proprietate in cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de catre Comisia Judeteana Buzau pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
     Procurorii au aratat ca, in acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care actiona pentru Cecilia Viorica Stirbulescu in vederea revendicarii terenului de 15 hectare situat in municipiul Buzau, ar fi apelat la Valeriu Roger Nitescu, directorul de cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune in legatura cu prefectul Cristinel Bigiu, in conditiile in care dosarul de revendicare era tergiversat. Nitescu i-ar fi spus atunci lui Mladin ca nu il cunoaste pe prefect, dar ca ar putea sa intervina Cristian David la Bigiu.
     "Ulterior, avand confirmarea data de Nitescu Valeriu Roger cu privire la interventia ministrului internelor si reformei administrative, numitul Mladin Adrian s-a prezentat la Institutia Prefectului judetul Buzau, unde a luat legatura cu Bigiu Marian Cristinel, prezentandu-i acestuia situatia dosarului de revendicare. La data de 18.09.2007, in timp foarte scurt dupa realizarea interventiei, Comisia Judeteana Buzau pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis titlul de proprietate pe numele persoanelor pentru care mandatarul a actionat Stirbulescu Cecilia Viorica asupra unei suprafete de teren de 15 hectare", potrivit procurorilor.
     Nitescu ar fi cerut si primit 1,1 milioane de euro de la Mladin, spunandu-i acestuia ca ministrul Cristian David a pretins 500.000 de euro pentru a interveni la prefect.
     In 1 februarie 2008, Nitescu si Adrian Mladin au mers impreuna la o banca din centrul Capitalei, de unde Mladin a scos 500.000 de euro. Ulterior, cei doi au mers la sediul Ministerului Internelor, unde Nitescu i-a dat lui Cristian David cei 500.000 de euro, sustin procurorii.
     *  George Scutaru, aflat sub control judiciar, a fost la Sectia 5 Politie
     George Scutaru a fost, ieri dimineata, la Sectia 5 Politie, unde trebuie sa se prezinte de doua ori pe saptamana, potrivit obligatiilor stabilite in cadrul masurii controlului judiciar, dispusa in cazul sau in dosarul in care este acuzat de complicitate la luare de mita si spalare a banilor.
     George Scutaru este sub control judiciar pentru 60 de zile, incepand din 3 aprilie, in dosarul in care este urmarit penal pentru complicitate la luare de mita si spalare a banilor, dupa ce ar fi primit 170.000 de euro, o parte din mita de un milion de euro primita de o persoana cu functie de conducere din administratia locala.
     Potrivit unor surse judiciare, George Scutaru este cercetat intr-un dosar in care este vizat Cristinel Bigiu, presedintele suspendat al Consiliului Judetean Buzau. Bigiu este suspectat ca, in perioada in care a fost prefect al judetului Buzau, ar fi luat mita pentru a interveni la alte persoane cu functii de conducere in vederea stabilirii dreptului de proprietate in cazul unor terenuri din municipiul Buzau.

   
Publicat de : ---
Data publicării: 15 Apr 2015 - 05:31
 

Link știre