Amintiri electorale [1]

Aflat la Conferinta internationala a Autoritatilor Electorale Permanente, o ciudata asociatie de idei m-a facut sa-mi amintesc alegerile din ultimii ani ai regimului comunist

. Pentru ca multi dintre cititorii acestei pagini nu le-au cunoscut (spre fericirea lor), iar altii le-au uitat, ma gandesc ca n-ar fi complet inutil un exercitiu de rememorare.

Deputatii Marii Adunari Nationale, precum si cei ai consiliilor locale erau alesi prin vot uninominal majoritar, in circumscriptii egale (pentru M.A.N., 465) ca numar de alegatori. Alegerile erau simultane pentru M.A.N. si consiliile populare. Rolul principal il detinea Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste – un fel de Partid Comunist largit (\'cadrul organizatoric de unire, sub conducerea PCR, a fortelor politice si sociale ale natiunii noastre socialiste, a tuturor organizatiilor de masa si obstesti\'). El desemna candidatii, el numea Comisia Electorala Centrala.

Incepand din 1974, pentru a se mima oarece democratie, a aparut posibilitatea ca intr-o circumscriptie sa fie inscrisi, la propunerea organizatiilor oamenilor muncii, mai multi candidati (de obicei, doi). Pentru ca nu cumva lucrurile sa scape de sub control si reprezentativitatea organelor alese sa fie alterata, perechile de candidati erau stabilite cu mare grija: femeie contra femeie, barbat contra barbat; muncitor contra muncitor, intelectual contra intelectual; roman contra roman, nationalitate conlocuitoare contra nationalitate conlocuitoare (despre tigani sau romi nu se aflase la P.C.R.). Imi amintesc, in circumscriptia mea (undeva, in Drumul Taberei), aveam de ales intre directoarea de la Tricodava si cea de la Apaca (F.C.T.B.). Tovarasii cu functii de raspundere, de exemplu membrii B.P.Ex, candidau intotdeauna singuri in circumscriptie, pentru a nu se crea rivalitati neprincipiale. Altminteri, nici macar nu era nevoie sa fii membru de partid pentru a candida – de exemplu, sefii principalelor culte religioase erau deputati \'de drept\'. Evident, nu putea candida un ne-membru contra unui membru de partid.

Campania electorala se desfasura in deplina disciplina. Toata tara era impanzita cu afise standard cuprinzand numele candidatilor, insotite de poze si niste informatii anoste. Afisele cu Tovarasul erau mai mari si mai colorate decat restul. Legea spunea ca \'se interzice agitatia pentru alegeri in localul de vot, in timpul votarii\'. Asta nu impiedica echipe de oameni ai muncii (zisi \'alergatori\') sa mearga din casa in casa, in ziua votului, sa sune la usi pentru a le aminti alegatorilor ca au datoria cetateneasca de a se prezenta la vot. Logistica si personalul sectiilor de votare erau, de regula, asigurate de intreprinderile din circumscriptie. Imi amintesc ca, in 1980, nu m-am putut fofila (facusem cerere pentru locuinta) si am facut parte din echipa de \'alergatori\' a unei sectii de vot (in realitate, m-am plimbat cu un coleg pe stradute si am mancat o friptura la o carciuma din cartier). La inchiderea urnelor, am ajutat la numararea buletinelor. De fapt, trebuiau separate alea albe de alea pe care erau scrise mascari, prilej de a reconstata creativitatea concetatenilor. Operatia s-a incheiat destul de repede, atunci cand secretarul de partid (si presedinte al comisiei de vot) ne-a anuntat ca putem pleca acasa, intrucat rezultatele alegerilor fusesera deja anuntate la radio.

Tehnica de vot era deosebit de interesanta: alegatorul \'lasa nesters pe buletinul de vot numele candidatului pe care-l voteaza si sterge numele candidatului pe care nu-l voteaza. In cazul in care alegatorul lasa nesterse numele tuturor candidatilor inscrisi pe buletin, se considera vot pentru acela dintre candidati in favoarea caruia a votat cel mai mare numar de alegatori din circumscriptie\'. De fapt, asta insemna ca alegatorii cu simt de raspundere, devotati cauzei partidului si a poporului, nu mai aveau de ce sa intre in cabine: ei luau buletinul de vot, il impatureau si-l introduceau intact in urna. Cei care intrau in cabina de vot aveau, de regula, intentii dubioase, cum ar fi sa voteze impotriva candidatului desemnat de oamenii muncii sau – cazul mai frecvent – sa scrie ori (dupa posibilita?i) sa deseneze tot felul de mascari pe buletinul de vot. De aceea, ei erau priviti cu oarecare circumspectie (dar niciodata interpelati) de catre tovarasii din comisie.

Trebuie remarcat ca avem aici o varianta avant-la-lettre a votului alb, care nu este nicidecum un vot de protest, ci unul pozitiv. Mai mult, atunci cand erau in competitie mai multi candidati, voturile albe constituiau un fel de prima electorala acordata celui de pe primul loc. Voturi nule in sensul actual (anulate de catre alegator prin stampilare multipla) nu existau.

Oricum, se pare ca, desi era competitor unic, forta electorala a P.C.R. era in declin: la alegerile din 1985, FDUS a obtinut doar 97,73% din voturi, un regres fata de rezultatul din 1980 (98,52%). Ceea ce explica de ce urmatoarele alegeri, cele din 1990, au fost organizate altfel.   

 

Mircea Kivu este sociolog

RCA cu 10% reducere comenteaza sau vezi comentarii /* (c)
Publicat de : ---
Data publicării: 01 Apr 2015 - 05:37
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=45788&titlu=Amintiri_electorale