ActiveWatch: Demersul lui Ponta impotriva evaziunii nu trebuie sa afecteze dreptul la informare [1]

"Premierul Victor Ponta a declarat azi ca nu mai raspunde intrebarilor acelor jurnalisti care lucreaza la companii ce au datorii la stat (

...) Domnul Ponta dovedeste prin aceste afirmatii ca are o intelegere gresita privind rolul presei intr-o societate democratica", spune ActiveWatch, intr-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit ActiveWatch, misiunea presei de a informa publicul asupra chestiunilor de interes public "este exercitata prin intermediul unor persoane care practica aceasta meserie si care se numesc jurnalisti".

"Rolul lor este esential intr-o societate democratica, prin faptul ca asigura dreptul la libera si corecta informare a cetateanului/ publicului si atrag atentia asupra abuzurilor, neregulilor, ilegalitatilor comise de zonele de putere din societate. Astfel, legamantul jurnalistului este fata de aceasta misiune si fata de public, nu fata de patronul sau. Dizolvarea jurnalistului in ciorba (adeseori stricata) a patronului este tot mai utilizata de politiceni de toate culorile pentru a decredibiliza demersul jurnalistului prin asocierea acestuia cu interesele (adeseori corupte) ale patronului si pentru a evita raspunsul la intrebari incomode", spune ActiveWatch.

Totodata, ActiveWatch precizeaza ca "demersul legitim al premierului de a combate evaziunea fiscala nu trebuie sa afecteze dreptul publicului de a fi informat si activitatea jurnalistilor".

"Supararea legitima a domnului Ponta trebuie indreptata impotriva patronilor si administratorilor de presa, nu impotriva jurnalistilor", spune ActiveWatch.

Asociatia precizeaza ca, prin functia de inalt demnitar al statului roman, premierul trebuie sa respecte dreptul publicului de a fi informat in chestiuni de interes public, cele care privesc viata comunitatii.

"Aceasta presupune, in primul rand, o relatie corecta cu presa, inclusiv cu acei jurnalisti care deranjeaza prin intrebarile pe care le adreseaza sau prin opiniile pe care le exprima. Din functia pe care o detine, domnul Ponta are responsabilitatea de fi un model pentru restul demnitarilor si politicienilor din acesta tara, o tara in care jurnalistii continua sa fie jigniti, amenintati, hartuiti de diversi demnitari, oameni de afaceri, mai ales in provincie. Din pacate, prin aceasta declaratie, premierul nu face decat sa incurajeze astfel de comportamente ostile presei/jurnalistilor, iar declaratia sa constituie, chiar si involuntar, un atac la adresa libertatii presei. Victima acestui tip de cenzura sunt jurnalistii si cetatenii, nu patronii de presa", mai spune ActiveWatch.

Luni la pranz, la finalul sedintei Biroului Permanent National al PSD, Victor Ponta nu a dorit sa comenteze votul senatorilor PSD impotriva arestarii lui Sova si nici sa spuna daca acestia vor fi sanctionati, sustinand ca nu intelege intrebarea, el nedorind sa comenteze nici eventuale modificari ale Codului Penal, pe motiv ca nu cunoaste proiectul.

"Nu ma voi pronunta, ca nu sunt senator. Cred ca dezbaterea politica pe aceasta tema s-a departat total de cea juridica si cred ca, din punctul asta de vedere, eu am obligatia sa asigur guvernarea tarii. Partea de scandal e asigurata de Gorghiu si compania", a spus Ponta, la solicitarea presei de a aprecia daca votul senatorilor in cazul Sova a fost unul corect.

Citeste si: Ponta, jurnalistilor: Sa aratati un bon fiscal daca vreti sa va raspund la intrebari! Citeste si: Explicatia lui Ponta pentru refuzul de a raspunde in cazul Sova: Raspund doar celor care achita taxe Citeste si: Ponta, intrebat de sanctiuni pentru senatorii PSD care au oprit arestarea lui Sova: Nu inteleg intrebarea Citeste si: Ponta spune ca eventuale abuzuri ale ANAF vor fi sanctionate, dar acuza o "fratie" contra institutiei

Intrebat de jurnalisti daca senatorii PSD care au votat impotriva arestarii lui Sova vor fi sanctionati pe linie de partid avand in vedere ca exista o decizie a Biorului Permanent National ca toate astfel de cereri formulate de catre procurori sa fie avizate favorabil, Ponta a raspuns ca nu doreste sa comenteze acest lucru, sustinand ca nu intelege intrebarea.

"Pana nu inteleg intrebarea, nu doresc sa va comentez", a spus Ponta.

El nu a dorit sa comenteze nici eventuale modificari la Codul de Procedura Penala promovate de catre parlamentari PSD, sustinand ca nu cunoaste acest proiect.

"Dumneavoastra de unde aveti aceste lucruri ? Eu nu cunosc. Cand o sa le cunosc, o sa comentez", le-a spus Ponta jurnalistilor.

In acelasi timp, raspunzand unei alte intrebari, si anume daca este normal ca ANAF sa inchida firme pentru 3,5 lei, Ponta a afirmat ca eventuale abuzuri ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) in combaterea evaziunii fiscale vor fi sanctionate, apreciind insa ca exista o "fratie a evazionistilor fiscali" care ar critica ANAF.

Ulterior, Ponta a postat un mesaj pe Facebook in care spunea ca vrea sa explice de ce a refuzat sa raspunda la intrebarea unui jurnalist privind votul senatorilor PSD in cazul Sova, sustinand ca el raspunde doar la intrebarile celor care reprezinta companii ce isi achita corect taxele.

"Doresc sa lamuresc situatia foarte clar si sa explic refuzul meu de azi de a raspunde la intrebarea unui anume jurnalist (si chiar as dori sa aflu parerea celor care citesc aceasta pagina de FB!). Ocupand o functie publica, platita din banii contribuabililor, este corect si obligatoriu sa raspund la intrebarile (si sa particip la emisiunile) tuturor reporterilor si jurnalistilor reprezentand companiile de presa care platesc corect taxe si impozite - oricat de critice sunt acestea fata de activitatea mea! Ca sef al Guvernului insa, in contextul eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, trebuie sa dau un semnal clar de avertizare a celor care fac evaziune fiscala, nu platesc nici macar contributiile sociale ale salariatilor (uneori nici salariile!) si fac concurenta neloiala celor cinstiti si corecti. Si primul gest normal e sa nu raspund in niciun fel intrebarilor acestora! Daca patronii si managerii lor se hotaresc sa intre in legalitate si normalitate inseamna ca scopul a fost atins. Altfel nu as face decat sa incurajez asemenea atitudini (inclusiv atacurile la adresa ANAF din partea celor subiectivi deoarece se afla chiar ei in culpa). Astept cu interes opinia dvs si va multumesc", a scris Ponta pe Facebook.

In cursul dupa-amiezii, premierul Victor Ponta, aflat la Parlament, a trecut prin fata unui grup de jurnalisti si, inainte ca acestia sa ii adreseze vreo intrebare, le-a cerut sa ii prezinte un bon fiscal daca vor sa obtina raspunsuri din partea lui.

"Sa aratati un bon fiscal daca vreti sa va raspund la intrebari !", a spus Ponta, dupa care a reluat ideea ca el raspunde doar celor care isi platesc taxele si a intrat in biroul presedintelui Senatului.

Senatorii au respins, miercurea trecuta, solicitarea procurorilor DNA pentru retinerea si arestarea senatorului PSD Dan Sova in dosarul privind contractele incheiate de firma sa de avocatura cu complexurile Turceni si Rovinari. Chiar daca majoritatea senatorilor prezenti au votat "pentru", cererea a fost respinsa intrucat nu a fost intrunit votul majoritatii senatorilor, potrivit Statutului senatorilor si deputatilor. Pe de alta parte, potrivit Constitutiei, hotararile camerelor Parlamentului se adopta cu majoritatea voturilor membrilor prezenti.

Ulterior, Dan Sova a anuntat ca a luat decizia de a se autosuspenda "din toate functiile detinute in cadrul PSD" si a sustinut ca votul din Senat ii va permite sa se apere "asa cum se cuvine", daca dosarul sau va ajunge in instanta.

Presedintele Klaus Iohannis afirma, dupa ce Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Sova, ca nu poate trece cu vederea faptul ca Parlamentul a blocat iar o cerere a justitiei, aratand ca, intr-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege, iar Parlamentul nu se poate erija in instanta.

Ambasadele SUA, Marii Britanii, Olandei si Germaniei, dar si Comisia Europena au criticat decizia, manifestand surprindere si ingrijorare si atragand atentia ca Romania trebuie sa respecte recomandarile MCV si in ceea ce priveste imunitatea parlamentarilor.

Curtea Constitutionala (CC) a fost sesizata de PNL privind decizia Senatului, urmand sa analizeze sesizarea pe 8 aprilie.

Tot atunci, CC va discuta si cererea presedintelui Klaus Iohannis de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Ministerul Public si Parlament, seful statului aratand ca atitudinea legislativului in cazuri precum cel al lui Dan Sova a condus la un blocaj institutional.


Publicat de : ---
Data publicării: 31 Mar 2015 - 05:34
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=45772&titlu=ActiveWatch__Demersul_lui_Ponta_impotriva_evaziunii_nu_trebuie_sa_afecteze_dreptul_la_informare