Cererile DNA referitoare la Elena Udrea - aprobate de Camera Deputatilor [1]

Cererile DNA privind inceperea urmaririi penale si arestarea preventiva a deputatului Elena Udrea in dosarul ”Gala Bute”, in care aceasta este acuzata de noi fapte, au fost aprobate luni de plenul Camerei

.

Cererea DNA privind incuviintarea inceperii urmaririi penale in dosarul Gala Bute, in care Elena Udrea este acuzata de trei infractiuni de luare de mita, a fost aprobata de plen cu 218 voturi ”pentru” si 76 ”impotriva”. Si solicitarea DNA de arestare preventiva a Elenei Udrea in acelasi caz a fost aprobata de deputati cu 170 de voturi ”pentru” si 118 ”impotriva”.

Prezenta in plen pentru a se apara in fata colegilor, Elena Udrea a descris conditiile din arestul Politiei Capitalei.

“Nu ma voi da nici cu mir, nu voi citi nici acatiste, nu voi spune nici rugaciuni. Nu ar fi corect fata de mine si nici fata de dvs si nici fata de romanii care ne privesc. Vreau insa sa stiti ce ati facut cu votul dvs pe 9 februarie. Ati votat trei cereri de arestare preventiva si o cerere de retinere. Pe 10 februarie am fost retinuta, iar pe 11 februarie am fost arestata pentru 30 de zile. Am fost dusa in arestul Politiei Capitalei, verificata la sange si dezbracata. Mi-au luat sutienul si am fost dusa intr-o camera cu dimensiunile de trei pe trei metri, cu patru paturi, cate doua suprapuse, apa calda era doar dimineata si noaptea, iar WC era de tip turcesc, fara usa, dotat cu un dus pe care il foloseam ca sa tragem apa. Atunci cand nimeni nu il folosea, puneam un pet pe post de capac ca nu cumva sa vina sobolanii. Peretii erau scorojiti, geamul nu se inchidea cum trebuie si era curent. Daca te spalai pe cap, nu aveai acces la foehn ca sa te usuci, ceea ce iti dadea sanse minim la o raceala, daca nu cumva la pneumonie sau meningita”, a spus Udrea, in Parlament.

Ea a adaugat ca nu le solicita deputatilor “clementa” sau “favoruri”, ci le cere sa lase la o parte “stereotipurile si presiunile de orice fel”.

“Cand veti pune, astazi, bilele in urna, vreau sa va ganditi ca tot ceea ce se intampla constituie un precedent extrem de periculos. Doamnelor si domnilor, nu va cer clementa si nici favoruri, nu va cer nimic. Singurul lucru pe care, cred, ca ar trebui sa il faceti este sa ganditi dvs. insiva, sa lasati la o parte stereotipurile si presiunile de orice fel, sa raspundeti unei singure intrebari: Este, intr-adevar, spre binele Romaniei ce se intampla? Si apoi sa votati cu constiinta impacata ca ati facut ce trebuie pentru aceasta tara si pentru democratie, atata cata mai exista ea, astazi, in Romania”, le-a transmis Elena Udrea colegilor de la tribuna Camerei Deputatilor.

Pagina 1 | Pagina 2 |


Publicat de : ---
Data publicării: 25 Feb 2015 - 05:33
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=44894&titlu=Cererile_DNA_referitoare_la_Elena_Udrea___aprobate_de_Camera_Deputatilor