Eduard Hellvig, nominalizat la sefia SRI [1]

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat joi seara ca il propune pe europarlamentarul PNL Eduard Helvig ca sef al SRI, post ramas vacant dupa demisia lui George Maior

."În ultimele saptamani, datorita unor evolutii in viata politica si in mediul public, SRI a fost de foarte multe ori in atentia publicului. Am considerat ca in aceasta perioada e nevoie ca la SRI sa existe o echipa completa pentru a instaura calmul necesar acolo. Astfel, am decis sa fac o nominalizare pentru pozitia de director al SRI. În aceasta seara, am semnat scrisoarea catre presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si l-am propus pe domnul Eduard Hellvig pentru pozitia de director al SRI", a declarat Iohannis.Presedintele a precizat totodata ca a vorbit si cu liderii partidelor politice despre aceasta nominalizare.

"Am avut astazi intalniri cu liderii partidelor parlamentare si le-am adus la cunostinta intentiile pe care le am. De asemenea, am vorbit cu presedintii celor doua Camere. Probabil, in cursul saptamanii vitoare, Parlamentul va lua in discutie aceasta propunere”, a mai spus Iohannis.

Întrebat ce calitati l-au recomandat pe Hellvig pentru aceasta functie, Klaus Iohannis a spus: ”Atunci cand m-am gandit la o persoana pe care sa o propun ca director la SRI, am cautat pe cineva care este pregatit pentru o astfel de pozitie, care are pregatirea necesara, are energia necesara, care cunoaste actorii politici, care are suficiente cunostinte despre activitatea Serviciului si care este o persoana care vine sa aduca calmul necesar in acest spatiu”.

Iohannis a mai spus ca, ”pe de alta parte, a cautat o persoana care pentru el reprezinta garantia unui parcurs de modernizare si de europenizare pentru acest Serviciu”.

”SRI a castigat foarte mult ca si imagine publica in ultimii ani, a avut rezultate notabile, s-au facut progrele semnificative. Toate acestea trebuie duse mai departe de cel care va fi director SRI”, a mai spus seful statului.

Chestionat totodata despre nominalizarea pentru conducerea SIE, presedintele a precizat ca nu a dorit sa faca nominalizarile impreuna.

”În perioada urmatoare, la momentul potrivit, voi face si aceasta nominalizare pentru SIE, ”, a mentionat seful statului.

Potrivit legii, presedintele tarii propune conducerea SRI, iar plenul reunit al Parlamentului va trebui sa il valideze prin vot.

Hellvig a detinut functia de ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului in Cabinetul Ponta I, in perioada 7 mai 2012 — 21 decembrie 2012.

În perioada 2004-2008, Hellvig a fost deputat din partea PC si secretar al Comisiei de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Camera Deputatilor, iar intre anii 2006 si 2007 a fost europarlamentar.
Publicat de : ---
Data publicării: 20 Feb 2015 - 05:27
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=44759&titlu=Eduard_Hellvig__nominalizat_la_sefia_SRI