"O lege a insolventei personale nu rezolva problema riscului valutar"

     O lege a insolventei persoanelor fizice nu rezolva problema riscului valutar, a spus, ieri, Arin Stanescu, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR), facand referire la intentia unor parlamentari sa adopte de urgenta Legea falimentului personal, pentru rezolvarea crizei imprumuturilor in CHF

.
     Prezent la Colocviile juridice organizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) pe tema insolventei personale, domnia sa a precizat ca, in mod cert, avem nevoie de o astfel de reglementare - intrucat, in acest domeniu, "acum suntem la coada cozilor, acolo unde ne simtim noi bine" -, dar ca legea persoanelor fizice trebuie sa fie "bine facuta". "Trebuie sa o facem astfel incat sa fie aplicabila. Nu o putem face in stil pompieristic. Aud spunandu-se ca trebuie sa rezolvam criza francilor elvetieni. Aceasta lege nu rezolva problema riscului valutar. Nici gand", a subliniat domnia sa.
     Domnul Stanescu estimeaza ca o lege de acest gen ar aduce in instante cateva sute de mii de dosare, nu milioane, asa cum se vehiculeaza: "Nu cred in povestea milionului de dosare care ar aparea in Romania, mai ales ca exista si dezavantaje cand intri intr-o astfel de procedura (...) Insolventa persoanelor fizice este o lege pe care, in afara de persoanele fizice si de entitatile care le reprezinta -ANPC si asociatiile de consumatori -, nu o vrea nimeni. Numai ca nu se poate asa. (...) Exista acordul BNR si al institutiilor internationale, care au blocat acest proiect de lege pana acum. Primul proiect a fost depus in Parlament in 2009. Sunt vreo patru-cinci astfel de initiative in Senat si la Camera Deputatilor".
     Presedintele UNPIR a spus ca un proiect bun ar trebui sa indice si de unde vin banii necesari pentru sustinerea cheltuielilor semnificative, aferente implementarii unei asemenea reglementari.
     Seful practicienilor in insolventa este de parere ca o astfel de lege nu trebuie aprobata imediat, sau, in caz contrar, in momentul aparitiei ei in Monitorul Oficial, intrarea in vigoare trebuie amanata cu circa sase luni, timp in care sa fie intocmit un studiu de impact, care ar putea fi introdus in legislatie prin Ordonanta de Urgenta.
      * Liviu Stancu, MJ: "Impactul asupra structurilor din justitie va fi major"
     Impactul asupra structurilor din justitie va fi major, este de parere Liviu Stancu, secretar de stat in Ministerul Justitiei.
     Domnia sa a precizat ca, pentru aplicarea Legii falimentului personal, va fi necesara suplimentarea numarului de magistrati, a personalului auxiliar si a spatiilor logistice aferente.
     "Este ca la biliard, iar una din bilele lovite pleaca spre Finante. Va trebui vazut daca statul are finante disponibile pentru asigurarea structurii din justitie. Bulgarele se rostogoleste, iar la baza lui se afla ceva ce opinia publica nici nu cunoaste", a subliniat domnul Stancu, declarand: "Nu avem posibilitatea decat partial, cu structurile actuale, sa preluam aceste proceduri".
     Si viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, este de parere ca necesitatea unei legi a insolventei persoanelor fizice a devenit evidenta in tara noastra, "insa este nevoie de o lege buna", care sa ofere mai multe beneficii decat pierderi si care sa se axeze pe negocierea dintre debitor si creditor in afara instantelor de judecata, "procesele fiind lente si costisitoare".
     Bogdan Olteanu a subliniat: "Vrem sa clarificam cum sa arate o buna legislatie a insolventei persoanelor fizice. (...) In principiu, ea se potriveste celor care au luat credite pe termen scurt. Pentru cei care au luat credite pe termen lung, o legislatie a insolventei nu este solutia. Acolo trebuie sa existe alte solutii, pentru ca insolventa aduce toate datoriile la scadenta, determina executarea unei parti din datorie de indata. Cand ai un credit pe termen lung, care de obicei este luat pentru achizitionarea unei locuinte, nu este cea mai confortabila solutie".
     Alexandru Paunescu, director in BNR, a opinat ca Legea falimentului personal ar trebui sa evite trimiterile la Codul Insolventei persoanelor juridice, intrucat aceasta procedura poate duce la disparitia respectivei entitati, ceea ce nu este cazul debitorilor persoanele fizice.
     Legea insolventei persoanelor fizice nu ar trebui privita ca un ajutor social, intrucat stergerea datoriilor este un pas al procedurii, nu o premiza, potrivit domniei sale.
     * Ghetea: "Legea insolventei personale trebuie sa fie aplicabila si accesibila debitorilor de buna credinta"
     Asociatia Romana a Bancilor (ARB) sustine implementarea unei legi a insolventei persoanelor fizice si considera ca aceasta ar trebui sa fie aplicabila si accesibila debitorilor de buna credinta si sa impuna restrictii impotriva actelor frauduloase, a mentionat Radu Gratian Ghetea, presedintele ARB.
     Domnia sa a spus: "Intrebarile sunt: aceasta insolventa se aplica fara niciun fel de plafoane, indiferent de suma; cineva cu credit pentru casa sau de nevoi personale este tratat la fel ca o persoana care a construit un mic bloculet cu zece apartamente? Pentru ca exista si astfel de situatii. Trebuie sa gasim o modalitate sa selectam prin lege cazurile care merita sa fie sub incidenta acestei legi".
     In opinia sefului ARB, la intrarea in insolventa, debitorul trebuie sa demonstreze ca a depus toate diligentele, impreuna cu creditorul, in vederea rezolvarii situatiei.
     Nu trebuie sa ne grabim cu adoptarea unei astfel de legi, considera Steven van Groningen, presedintele Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), care opineaza ca este nevoie sa dialogam si sa clarificam toate aspectele legate de subiect.
     "Oamenii nu stiu ca trei-cinci ani traiesti cu cheltuieli minime, ca totul va fi vandut, ca cinci-opt ani nu ai voie sa iei credite, sa pleci din tara. Este foarte important sa calibram o astfel de lege".
     * Razvan Florescu, ANPC: "Legea falimentului personal reprezinta o prioritate, avand in vedere conditiile economice in care se afla consumatorii"
     Legea falimentului personal reprezinta o prioritate, avand in vedere conditiile economice in care se afla consumatorii, este de parere Razvan Florescu, vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).
     Domnia sa a mentionat: "Daca se ajunge pe cale judecatoreasca, noi consideram ca trebuie sa nu fie lezat dreptul la locuinta familiala, adica sa nu poata fi evacuati nici membrii familiei si nici debitorul. Trebuie discutat de la caz la caz".
     Pana la insolventa, trebuie sa se treaca prin mai multe etape, sustine reprezentantul ANPC, adaugand: "Una dintre ele este o discutie intre reprezentantii debitorilor si ai bancilor, pentru a se stabili daca in contractul de credit exista clauze abuzive sau practici comerciale incorecte si apoi sa se stabileasca urmatoarea etapa in acest proces".
     Domnul Florescu a spus ca este absolut necesar un dialog intre toti factorii implicati, pentru ca legea sa fie aplicabila.
     Pe fondul problemei creditelor in franci elvetieni, in ultima perioada, parlamentarii au scos de la naftalina unul dintre proiectele legislative care privesc adoptarea Legii falimentului personal.
     Atat consumatorii, cat si bancile, parlamentarii si reprezentantii BNR sustin implementarea unei astfel de reglementari.
     Membrii delegatiei Fondului Monetar International au solicitat ca, inainte de adoptarea Legii insolventei persoanelor fizice, sa fie realizata o analiza de impact.   
Publicat de : ---
Data publicării: 13 Feb 2015 - 05:36
 

Link știre