Alina Bica, acuzatii dure la adresa sefului SRI [1]

Autor: Cristi Ionita

Acuzata de comiterea mai multor infractiuni, Alina Bica, fosta sefa DIICOT, a iesit la atac in fata magistratilor

.

 

Alina Bica sustine ca este doar o victima a razboiului duse de Florian Coldea, actualul sef interimar al Serviciului Roman de Informatii, cu deputatul Elena Udrea.

Printre altele, Alina Bica il acuza pe seful SRI ca incerca sa controleze anchetele DIICOT si a intervenit pe langa sefii acestei institutii pentru a obtine o decizie favorabila afaceristului Ovidiu Tender.

“Coldea mi-a cerut sa intervin pentru Tender. Ar fi vrut o condamnare cu suspendare pentru acesta. I-am explicat ca dosarul este foarte bine organizat si ca achitarea nu este posibila”, a afirmat Alina Bica.

Totusi, magistratii sunt de parere ca acuzatiile Alinei Bica nu se sustin, documentele aratand ca aceasta a pasat dosarul lui Tender unui alt procuror inainte ca cei in masura sa se pronunte si, mai mult, noul procuror ar fi urmat in tocmai pasi mentionati de Alina Bica.

Trebuie remarcat ca atacul Alinei Bica survine imediat dupa cel concertat de Elena Udrea, buna sa prietena, impotriva aceluiasi Florian Coldea. Mai mult, trebuie remarcat si ca fosta sefa DIICOT iese la atac, in mod indirect, impotriva lui Ovidiu Tender, afacerist care mai zilele trecute sustinea ca “m-a bucurat arestarea Alinei Bica. Daca va mai aduceti aminte, ea se oferise sa ma aresteze pe mine”.

De asemenea, Alina Bica s-a plans ca i-au fost implantate microfoane in birou, ca a primit numeroase amenintari si ca Florian Coldea, impreuna cu Laura Codruta Kovesi, sefa Directiei Nationale Anticoruptie, i-au fabricat mai multe dosare. Bica il acuza pe Tender ca a facut un denunt fals impotriva ei si a intrat in hora pornita de Coldea si Kovesi pentru a obtine o reducere a pedepsei la care a fost condamnat in dosarul RAFO Onesti, respectiv 11 ani si patru luni de inchisoare.


Publicat de : ---
Data publicării: 05 Feb 2015 - 05:30
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=43998&titlu=Alina_Bica__acuzatii_dure_la_adresa_sefului_SRI