Sinistrații din Arad primesc aproximativ 2 miliarde de lei [1]

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (MMSSF) a deblocat, pentru județul Arad, prin ordin al ministrului Gheorghe Barbu, suma de 1,370 miliarde lei.

Sumele alocate de MMSSF sunt fixe și se împart după următorul criteriu: 10 milioane pentru familiile ale căror case au fost avariate în proporție de 100%, 8 milioane pentru cei cu case avariate în proporție de 75-100 la sută, 6 milioane pentru avarieri între 50-75 la sută și câte 4 milioane pentru casele avariate în proporție de mai puțin de 50 la sută.

La aceste sume se adaugă suma primită de la BCR Arad, singura bancă care a susținut prin sponsorizăti populația afectată de inundații, prin Prefectură. (Banca Comercială Română Filiala Arad a depus în contul Instituției Prefectului-Județul Arad suma de 500 milioane lei. Acești bani se distribuie pe baza anchetelor sociale efectuate de Direcția Muncii, Solidarității Sociale și Familiei Arad)

Ministerul Finanțelor Publice, prin ordin al ministrului Ionuț Popescu, a transmis județului Arad, cu titlu gratuit, bunuri intrate în proprietatea statului, în valoare de 200 202 800 milioane lei. Direcția Finanțelor Publice Arad pune la dispoziția primăriilor din județ lista acestor ajutoare. Bunurile sunt puse la dispoziția Direcției de Asistență Comunitară a Municipiului Arad, care se ocupă de împărțirea ajutoarelor, în urma unei analize sociale. Totalul ajutoarelor financiare și materiale se ridică la suma de aproximativ 2 miliarde lei.

Reamintim celor interesați să sprijine financiar demersul de ajutorare a familiilor sinistrate din județul Arad, contul Prefecturii Județului Arad, deschis la Trezoreria Municipiului Arad: RO47 TREZ0215007XXX006687.
Publicat de : Florin TOMUȚA
Data publicării: 21 Mai 2005 - 10:20
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4312&titlu=Sinistratii_din_Arad_primesc_aproximativ_2_miliarde_de_lei