Darius Valcov: Am venit la Rosia Montana pentru a lua cea mai buna decizie, dar avem foarte multe indoieli [1]

Darius Valcov, presedintele Comisiei speciale a Parlamentului privind proiectul minier de la Rosia Montana, a declarat ca a efectuat aceasta vizita, alaturi de alti 12 parlamentari, pentru a lua o decizie corecta in acest sens

. „Am venit aici pentru a lua o decizie in cunostinta de cauza. Decizia este foarte greu de luat, pentru ca avem foarte multe indoieli. Dar vrem sa fim siguri ca atunci cand vom lua o decizie va fi cea mai buna”, a spus Darius Valcov.Presedintele Comisiei Rosia Montana a mai declarat ca parlamentarii „nu pot da decizia in fata minei”. "Am venit sa incercam sa-i unim pe romani", a mai spus Darius Valcov. Celor 13 membrii ai comisiei li s-au alaturat si deputatul Remus Cernea, care a fost impins si huiduit de localnicii din Rosia Montana. (Detalii AICI)Comisia speciala a Parlamentului in ce priveste proiectul minier de la Rosia Montana a ajuns miercuri la Rosia. Inainte de a ajunge la Rosia Montana, 13 din cei 21 de membrii ai comisiei care au venit in vizita de documentare, insotiti de prefectul Feneser, au schimbat programul si au efectuat o vizita in cartierul Recea din Alba Iulia. Aici au fost stramutate peste 100 de familii din Rosia care au fost de acord sa isi vanda proprietatile din zona perimetrului proiectului, companiei romano-canadiene RMGC. La Rosia Montana celor 13 membrii ai comisiei li s-au alaturat si deputatul Remus Cernea, care a declarat ca a venit in Muntii Apuseni sa asculte toate partile, dar si deputatul PDL de Cluj Adrian Gurzau. Cei doi deputati, Remus Cernea si Adrian Gurzau, au anuntat ca vor sa fie prezenti la aceste discutii chiar daca nu fac parte din Comisie si, mai mult, au cerut infiintarea unei comisii care sa verifice ce s-a intamplat la Rosia Montana. Pentru infiintarea acestei comisii este nevoie de semnaturile a 50 de parlamentari Dupa ce au ajuns la Rosia Montana insotiti de reprezentanti ai RMGC membrii comisiei s-au deplasat la statia pilot de epurare a apelor acide. Realizarea acestei investitii a costat compania 3 milioane de dolari, iar de la amenajarea ei au fost efectuate teste pe diferite categorii de ape. Oficialii RMGC au prezentat mai multe tehnologii de epurare a apelor de mina si au declarat ca statia de epurare va fi donata statului roman, odata cu demararea proiectului de exploatare miniera. Vizita a continuat cu o deplasare la Taul Gauri, o zona protejata care se intinde pe o suprafata de 4 hectare. Oficialii s-au oprit si la una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din perimetrul proiectului de exploatare, un monument funerar circular care dateaza din perioada romana. Potrivit reprezentantilor RMGC, anual, circa 500 de turisti viziteaza acest obiectiv din Rosia Montana. A urmat o scurta vizita a zonei protejate Carpeni. Dupa vizita de la Carpeni membrii comisiei au mers la cariera Cetate unde mai bine de o ora au ascultat explicatile reprezentantilor RMGC in ce priveste proiectul minier multi cerand si explicatii suplimentare. Dupa vizita de la Cetate a urmat cea de la Piatra Despicata si Piatra Corbului. Ultima vizita va fi la mina Catalina Monulesti unde au stat blocati cei 33 de mineri timp de trei zile. Dupa terminarea vizitei in perimetrul minier parlamentarii vor avea si o serie de intalniri care vor dura cate o ora, fiecare, cu ONG-urile pro si contra proiiectului minier. Presedintele comisiei este senatorul PSD Darius Valcov a spus inainte de intalnirea cu ONG-urile pro proiectuluI. “ Am venit aici sa ascultam pe toata lumea iar maine(n.a. astazi) ne vom intalni si cu reprezentanti ai protestatarilor din Piata Universitatii pentru ca joia urmatoare sa vina la Bucuresti la audierile comisiei reprezentantii RMGC. Nu am venit aici sa va judecam am venit sa vedem ce este aici. Vrem sa luam o decizie in cunostinta de cauza, cu argumente pro si contra, nu ce vedem la televizor”. Un eveniment nu tocmai placut a avut loc in momentul in care deputatul Remus Cernea, care este impotriva proiectului minier, a vrut sa intra la discutile cu ONG-rile pro proiectului. Acesta a fost huiduit de cei care protestatarii pro proiectului, care au aruncat cu mere in el. Cernea a scapat de furia oamenilor doar ajutat de jandarmi care l-au scos din multime care i-au strigat: Iesi din Rosia Montana. La revenirea in Bucuresti, membrii Comisiei au programate pentru joi, incepand cu ora 18.00, discutii si consultari la Parlament cu reprezentantii ONG-urilo - See more at: http://www.informatiadealba.ro/actualitate/darius-valcov-am-venit-la-rosia-montana-ca-sa-putem-lua-o-decizie-in-cunostinta-de-cauza/#sthash.UUFg5AdE.dpufComisia speciala a Parlamentului in ce priveste proiectul minier de la Rosia Montana a ajuns miercuri la Rosia. Inainte de a ajunge la Rosia Montana, 13 din cei 21 de membrii ai comisiei care au venit in vizita de documentare, insotiti de prefectul Feneser, au schimbat programul si au efectuat o vizita in cartierul Recea din Alba Iulia. Aici au fost stramutate peste 100 de familii din Rosia care au fost de acord sa isi vanda proprietatile din zona perimetrului proiectului, companiei romano-canadiene RMGC. La Rosia Montana celor 13 membrii ai comisiei li s-au alaturat si deputatul Remus Cernea, care a declarat ca a venit in Muntii Apuseni sa asculte toate partile, dar si deputatul PDL de Cluj Adrian Gurzau. Cei doi deputati, Remus Cernea si Adrian Gurzau, au anuntat ca vor sa fie prezenti la aceste discutii chiar daca nu fac parte din Comisie si, mai mult, au cerut infiintarea unei comisii care sa verifice ce s-a intamplat la Rosia Montana. Pentru infiintarea acestei comisii este nevoie de semnaturile a 50 de parlamentari Dupa ce au ajuns la Rosia Montana insotiti de reprezentanti ai RMGC membrii comisiei s-au deplasat la statia pilot de epurare a apelor acide. Realizarea acestei investitii a costat compania 3 milioane de dolari, iar de la amenajarea ei au fost efectuate teste pe diferite categorii de ape. Oficialii RMGC au prezentat mai multe tehnologii de epurare a apelor de mina si au declarat ca statia de epurare va fi donata statului roman, odata cu demararea proiectului de exploatare miniera. Vizita a continuat cu o deplasare la Taul Gauri, o zona protejata care se intinde pe o suprafata de 4 hectare. Oficialii s-au oprit si la una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din perimetrul proiectului de exploatare, un monument funerar circular care dateaza din perioada romana. Potrivit reprezentantilor RMGC, anual, circa 500 de turisti viziteaza acest obiectiv din Rosia Montana. A urmat o scurta vizita a zonei protejate Carpeni. Dupa vizita de la Carpeni membrii comisiei au mers la cariera Cetate unde mai bine de o ora au ascultat explicatile reprezentantilor RMGC in ce priveste proiectul minier multi cerand si explicatii suplimentare. Dupa vizita de la Cetate a urmat cea de la Piatra Despicata si Piatra Corbului. Ultima vizita va fi la mina Catalina Monulesti unde au stat blocati cei 33 de mineri timp de trei zile. Dupa terminarea vizitei in perimetrul minier parlamentarii vor avea si o serie de intalniri care vor dura cate o ora, fiecare, cu ONG-urile pro si contra proiiectului minier. Presedintele comisiei este senatorul PSD Darius Valcov a spus inainte de intalnirea cu ONG-urile pro proiectuluI. “ Am venit aici sa ascultam pe toata lumea iar maine(n.a. astazi) ne vom intalni si cu reprezentanti ai protestatarilor din Piata Universitatii pentru ca joia urmatoare sa vina la Bucuresti la audierile comisiei reprezentantii RMGC. Nu am venit aici sa va judecam am venit sa vedem ce este aici. Vrem sa luam o decizie in cunostinta de cauza, cu argumente pro si contra, nu ce vedem la televizor”. Un eveniment nu tocmai placut a avut loc in momentul in care deputatul Remus Cernea, care este impotriva proiectului minier, a vrut sa intra la discutile cu ONG-rile pro proiectului. Acesta a fost huiduit de cei care protestatarii pro proiectului, care au aruncat cu mere in el. Cernea a scapat de furia oamenilor doar ajutat de jandarmi care l-au scos din multime care i-au strigat: Iesi din Rosia Montana. La revenirea in Bucuresti, membrii Comisiei au programate pentru joi, incepand cu ora 18.00, discutii si consultari la Parlament cu reprezentantii ONG-urilo - See more at: http://www.informatiadealba.ro/actualitate/darius-valcov-am-venit-la-rosia-montana-ca-sa-putem-lua-o-decizie-in-cunostinta-de-cauza/#sthash.UUFg5AdE.dpuf
Publicat de : ---
Data publicrii: 26 Sep 2013 - 05:53
 

Link tire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=41593&titlu=Darius_Valcov__Am_venit_la_Rosia_Montana_pentru_a_lua_cea_mai_buna_decizie__dar_avem_foarte_multe_indoieli