Camera Deputatilor a demarat operatiunea "esplanada - Turnul Eiffel". Cum va fi reamenajat spatiul verde din fata Parlamentului [1]

MEDIAFAX FOTO/ TONI SALABASESV

Dupa ce au anuntat ca vor sa cumpere 50 de masini noi, cu tractiune integrala, pentru a inlocui dintre cele vechi, deputatii vin cu o cheltuiala in plus

. Camera Deputatilor vrea sa reamenajeze spatiul verde din curtea Parlamentului, lansand astfel un concurs de proiecte.

“Ma bucur ca am reusit sa demaram acest proiect intr-un timp atat de scurt. Invit toate persoanele si firmele care au expertiza necesara in domeniu sa se incrie la concurs si sa participe la transformarea spatiului verde din fata Palatului Parlamentului intr-un spatiu urban de calitate. Imi doresc ca in cel mai scurt timp sa putem reda acest loc bucurestenilor si tuturor celor care viziteaza Casa Poporului”, a declarat presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, intr-un comunicat de presa remis gandul.

Astfel, toate proiectele trebuie depuse pana pe 30 septembrie, urmand sa fie declarati castigatori cei care gasesc solutii functionale atat in scop utilitar, cat si pentru armonizarea peisajului. Din juriul care va decide cine va fi insarcinat cu reamenajarea esplanadei vor face parte reprezentanti ai Academiei Romane, Uniunii Arhitectilor din Romania, Facultatii de Urbanism, Uniunii Artistilor Plastici, Registrului Urbanistilor, Asociatiei Studentilor Arhitecti si Urbanisti din Universitatea „Ion Mincu”, Primariei Municipiului Bucuresti si ai Camerei Deputatilor.

Practic, pe langa licitatia propriu-zisa, Camera Deputatilor va acorda si trei premii pentru cele mai bune proiecte. Primul clasat va primi 10.000 de euro, al doilea 7.500 de euro, iar ocupantul locului al treilea va primi 3.000 de euro.

Noul set de cheltuieli vine in contextul in care, pe langa faptul ca bugetul de cazare a fost taiat la aproape jumatate pentru fiecare parlamentar (de la 7.500 de lei la 4.000 de lei), cheltuielile pentru transport au fost reduse, iar bugetul Camerei Deputatilor a fost taiat la prima rectificare bugetara.

La inceputul lunii iunie, presedintele Camerei Deputatilor a anuntat ca vrea sa inaugureze o esplanada in fata Parlamentului, in care oamenii sa se plimbe "ca la Turnul Eiffel".

"Imi doresc ca in cel mai scurt timp sa pot reda bucurestenilor aceasta esplanada, care sa fie vizitata. Vreau ca acest spatiu sa devina un spatiu vizitabil pentru bucuresteni si pentru turisti. Sa fie o zona de odihna si de vizitare gratuita, de plimare pentru bucuresteni. Nu va ganditi la un kitsch. In toate parlamentele din Europa poti sa ajungi cat mai aproape de acestea si nu se intampla nimic. In jurul turnului Eiffel oamenii stau pe iarba si fac poze", a explicat Zgonea.


Publicat de : ---
Data publicrii: 08 Aug 2013 - 06:07
 

Link tire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=41422&titlu=Camera_Deputatilor_a_demarat_operatiunea___esplanada___Turnul_Eiffel____Cum_va_fi_reamenajat_spatiul_verde_din_fata_Parlamentului