Predoiu: In conditiile in care am candidat eu la Parlament, nici presedintele Basescu nu castiga [1]

Mediafax Foto

Prim-vicepresedintele PDL Catalin Predoiu a comentat afirmatiile presedintelui Traian Basescu la adresa sa, apreciind ca, in conditiile in care a candidat el la Parlament - cu notorietate zero si campanie facuta sambata si duminica -, nici Traian Basescu nu ar fi castigat

.

Catalin Predoiu a declarat la Digi24 ca nu a castigat un mandat de parlamentar pentru ca nu a vrut sa faca "masinatiuni".

"In conditiile in care am candidat eu, nici domnul presedinte nu castiga alegerile. Acolo s-au facut anumite masinatiuni pe care eu am refuzat sa le fac: mita electorala. Pe de alta parte, n-a fost chiar un esec. Am luat vreo 9.700 de voturi, lipsindu-mi vreo 200 de voturi, in conditiile in care in alte colegii s-a intrat cu 3-3.500 de voturi (in Parlament - n.r.). Atunci, in 2008, cu notorietatea zero pe care o aveam, cu campanie electorala facuta sambata si duminica, pentru ca in rest am stat la minister (Ministerul Justitiei - n.r.), atat am luat, 9.700 de voturi", a declarat Catalin Predoiu.

El a facut referire la Margaret Thatcher, care a pierdut primele doua algeri parlamentare in care a candidat.

In privinta candidaturii la alegerile prezidentiale din 2014, Catalin Predoiu a dezmintit informatiile, insa a afirmat ca declaratia presedintelui nu este neaparat un repros.

Presedintele Traian Basescu a declarat, intr-un interviu pentru "Romania Libera", ca nu crede ca venirea fostului ministru al Justitiei Catalin Predoiu in PDL ar putea schimba imaginea partidului.

"Catalin Predoiu a incercat sa-si faca propriul partid, Forta Noua, n-a reusit sa stranga semnaturile, a avut si niste discutii cu mine, despre Miscarea Populara - spun aceste lucruri pentru ca el le-a facut publice. Cred ca el vizeaza alegerile prezidentiale din 2014. (...) Trebuie sa ne amintim totusi ca, din punct de vedere al capacitatilor sale electorale, Catalin Predoiu a pierdut in 2008 alegerile parlamentare in fata unui om care a ajuns la puscarie, Marian Ghiveciu. Una este sa ai o anumita prezenta si inteligenta si alta e sa ai capacitatea de a aduce voturi: nu sunt sinonime. Si mai este un lucru: capacitate de asumare a actiunilor, iar aici este interesant de urmarit cate din actele normative emise de Guvernul Boc au si semnatura domnului Predoiu. Veti constata ca cele mai multe sunt semnate de secretarii de stat", a afirmat Traian Basescu.


Publicat de : ---
Data publicării: 31 Iul 2013 - 06:49
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=41392&titlu=Predoiu__In_conditiile_in_care_am_candidat_eu_la_Parlament__nici_presedintele_Basescu_nu_castiga