Legalizarea prostitutiei: Ar fi bine, dar Doamne fereste! Cat de pregatiti sunt parlamentarii sa scoata "domnisoarele" din ilegalitate [1]

Despre legalizarea prostitutiei putini se incumeta sa discute

. Aflata in atentia Parlamentului in 2010, cand Silviu Prigoana, la vremea respectiva deputat PDL, a depus o astfel de initiativa legislativa ulterior respinsa, luata in discutie si de deputatul PDL Theodor Paleologu in campania electorala, cand a declarat ca si-ar asuma un astfel de demers, legalizarea prostitutiei continua sa fie un subiect „delicat”, asa cum multi parlamentari au recunoscut, insa care necesita o ampla dezbatere si analiza.

O astfel de initiativa legislativa ar fi sustinuta de mai multi deputati, daca ar fi redactata "cum trebuie". Mai exact, pedelistul Petru Movila, membru in Comisia pentru Sanatate, considera ca legalizarea prostitutiei ar duce la un control medical al persoanelor care practica si beneficiaza de servicii sexuale, dar si la stoparea abuzurilor asupra lucratorilor in acest domeniu.

"Cred ca o astfel de reglementare este o necesitate in Romania pentru ca vorbim despre o practica reala, care exista, chiar daca nu ne place sa o spunem. Vorbim aici despre un control la sanatate mai bun atat la cei care practica prostitutia, cat si la cei care beneficiaza de ea. Pe langa asta, au fost nenumarate crime si persoane rapite care activau in domeniu, iar legalizarea prostitutiei ar asigura protectia lor. Trebuie facut ceva in acest sens, este un subiect foarte serios. Iar daca abordarile sunt la feol de serioase, se poate face. Voi lua in calcul si vom aborda acest subiect", a declarat Movila, pentru gandul.

Mare sustinator al proiectelor controversate, precum finantarea bisericii si parteneriatului civil intre homosexuali, deputatul Remus Cernea nu ar spune nu nici legalizarii prostitutiei. Argumentul cel mai important, spune el, fiind tot protejarea lucratorilor sexuali.

"Evident, eu sustin o astfel de initiativa si am mai spus-o. Pe langa avantajele care tin de sanatate si economie, cel mai important este ca s-ar asigura drepturile lucratorilor sexuali, care au fost abuzati si care nu se pot adresa autoritatilor fiind chiar ei in ilegalitate. Daca nu va fi depus un proiect in acest sens pana la sfarsitul acestui an, sa spunem, il voi face chiar eu", a precizat Cernea.

Mai mult, deputatul PSD Madalin Voicu spune nu doar ca ar propune legalizarea prostitutiei, ba chiar ar promova-o, datorita efectelor benefice pe care le-ar avea. Cu toate acestea, nu va initia un astfel de proiect. "Din lipsa de timp".

„Nu doar ca as propune, ci as si promova legalizarea prostitutiei ca pe un lucru absolut necesar pentru Romania. Mai ales pe plan economic, ca ar veni la buget atatea taxe si impozite de la aceste domnisoare. Plus ca ai putea controla mult mai bine bolile venerice pe care ele le transmit. Doar e cea mai veche meserie din lume, se practica de peste 5.000 de ani. Nu initiez eu ca nu am timp, dar imi dau semnatura oricui propune. Si singurii care se opun cu adevarat sunt reprezentantii BOR, care nici nu platesc nicio taxa si niciun impozit”, a spus Voicu, pentru gandul.

Ce ii opreste pe noii alesi sa ia in discutie o astfel de masura? Frica de Dumnezeu si teama ca Romania nu este inca pregatita, spun cei mai multi parlamentari.

Samartinean: "Ca barbat sunt tentat sa spun da"

Deputatul PDL Cornel Samartinean ar zice "da" legalizarii prostitutiei, pentru ca ar fi si avantaje, insa da inapoi invocand "morala crestina".

„Ca barbat sunt tentat sa spun 'da'. Insa morala crestina condamna acest lucru. Desigur, ar fi extrem de multe avantaje - ai tine prostitutia sub control, ar veni bani la buget, ar ordona civilizatia. Insa mentalitatile noastre sunt invechite, inca ne ghideaza comunismul, asa suntem crescuti. Cetatenii romani nu sunt pregatiti de asa ceva”, a declarat Samartinean, contactat de gandul.

Avantajele legalizarii prostitutiei le vede si deputata PPDD Maria Grecea, precizand ca, din punct de vedere financiar, ar fi clar o solutie buna. Insa, la fel ca in cazul lui Cornel Samartinean, se abtine din cauza credintei.

„Ar trebui sa existe o reglementare in acest sens, daca stam sa ne gandim la bani. Asa ar fi benefic pentru Romania, mai ales ca vorbim despre un fenomen care exista oricum. Si din punct de vedere  al sanatatii ar fi avantaje, pentru ca am putea sa obligam pe cele care practica prostitutia sa mearga la controale medicale. Insa este foarte greu sa va spun daca as sustine, mai ales ca eu sunt o fire credincioasa, iar Biserica nu ar sustine asa ceva”, a spus Grecea, pentru gandul.

Legatura dintre pisici si prostitutie

Senatoarea PC Cristiana Anghel, pe langa faptul ca recunoaste beneficiile pe care le-ar putea avea legalizarea prostitutiei, vede si problema societatii romanesti: se comporta ca o pisicuta atunci cand isi face nevoile.

„Prostitutia este cea mai grea meserie din lume. Stiti cum face pisicuta dupa ce isi face nevoile pe beton, da cu labuta sa acopere, dar nu rezolva nimic. Asa facem si noi, incercam sa acoperim o realitate care exista, prostitutia, dar produsul ramane acolo si miroase. Ar trebui sa existe case de toleranta si atunci nu ar mai exista nici violuri pentru ca s-ar duce acolo pentru poftele trupesti, nu ar mai da la nimeni in cap. Nu as initia eu asa ceva, dar nici n-as face ca trenul in gara daca s-ar adopta”, a declarat Anghel, pentru gandul.

Cataniciu: "Vrem sa o stopam sau sa o acceptam?"

Avocat de meserie, Steluta Cataniciu, venita in Parlament pe listele PNL, puncteaza faptul ca prostitutia figureaza in Codul Penal ca infractiune. Chiar si asa, recunoaste ca aceasta reglementare nu a ajutat la nimic, prostitutia fiind in continuare o problema care are nevoie de o alta solutie.

„Problema este daca Romania e pregatita de asa ceva sau nu. Trebuie sa vedem ce ne dorim: sa stopam prostitutia sau sa o acceptam, pentru ca ea oricum exista. Prostitutia este o realitate, este reglementata ca fiind infractiune, dar observam ca nu a avut succes, deci trebuie sa gasim alte variante. Eu cred ca legalizarea prostitutiei ar duce la cresterea traficului de persoane, ar aduce o atingere a vietii sociale lezand valorile familiei. Subiectul acesta necesita o larga dezbatere si o analiza serioasa”, a declarat deputata Cataniciu, contactata de gandul.

"Ati atins o coarda sensibila. Prostitutia nu este ceva de viitor"

Aflata la primul mandat in Parlament, liberala Florica Chereches spune ca are planuri mari, mai ales in mediul social. Subiectul legalizarii prostitutiei i-a atins totusi o coarda sensibila. Sustine ca nu este de acord pentru ca este degradant pentru o femeie si pentru ca, din punctul ei de vedere, ar incuraja traficul de persoane.

„Personal nu sunt de acord, ati atins o coarda sensibila. Nu pot sustine asa ceva sub nicio forma pentru ca ataca valorile familiei. Daca am legaliza prostitutia, asta ar duce la o crestere a numarului de persoane implicate si odata legiferata, multi ar vrea sa se implice pentru ca e o afacere. Cand vezi la marginea drumului o prostituata, mi se pare degradant, mai ales pentru o femeie”, a spus Chereches, contactata de gandul.

Totodata, ea vede totusi o alternativa: un program prin care femeile care practica prostitutia sa fie aduse pe drumul cel bun.

„Femeile respective trebuie sa inteleaga ca prostitutia nu este ceva de viitor, si corpul lor o sa se sbarceasca. Noi trebuie sa le oferim o alternativa, un program de educatie anteprenoriala, sa le aratam ca au si alte variante. Sunt sigura ca femeile care practica prostitutia nu o fac doar pentru bani, ci si pentru ca e mai usor”, a mai spus ea.

Cine se opune

Si el la primul mandat, senatorul PDL Ciprian Rogojan, membru al trupei Sistem, se declara impotriva unei astfel de masuri, argumentele lui vizand problemele pe care le-ar aduce ulterior o astfel de masura.

„Eu sunt impotriva legalizarii prostitutiei pentru ca ar incuraja spalarea de bani, extinderea consumului de droguri si promovarea traficului de carne. Fondurile obtinute din aceasta afacere ar putea fi manevrati ilegal de potentialii proxeneti, acei „pesti”, chiar daca s-ar impozita. Noi nu avem cultul celor din Amsterdam, noi suntem mai ortodocsi decat ortodoxismul si mai catolici decat Papa”, a spus Rogojan, pentru gandul.

La fel de ferma este si fosta sefa a Loteriei, actuala deputata PPDD, Liliana Minca. Ea considera ca legalizarea prostitutiei contrazice valorile familiei.

„In niciun caz nu as sustine asa ceva. Ce facem, incurajam proxenetii? Nu, in niciun caz. Eu sunt femeie, sunt credincioasa, iar legalizarea prostitutiei ar atenta la valorile familiei, femeii si credintei”, a precizat ea, pentru gandul.

"Fix pe mine m-ati gasit sa ma intrebati?"

Pe de alta parte, exista si parlamentari care nu considera ca legalizarea prostitutiei ar fi oportuna, pe motiv ca exista alte lucruri mai importante de rezolvat in Romania. Chiar si asa, deputata PNL Raluca Surdu nu ar spune nu unei dezbateri largi, dupa ce ar citi textul de lege.

„As fi dispusa sa citesc un astfel de proiect de lege, sa dezbatem si sa analizam pentru ca este un subiect extrem de sensibil. Trebuie sa vedem daca si cum functioneaza in alte tari. Dar in momentul de fata nu este o prioritate, sunt multe alte asteptari din partea cetatenilor”, a spus ea, contactata de gandul.

Catalina Stefanescu, deputat PSD si cel mai tanar parlamentar (24 de ani), nu-si face nici ea curaj sa vorbeasca despre acest subiect. „Fix pe mine m-ati gasit sa ma intrebati? Nu stiu ce sa zic, nu sunt specialist, trebuie analizata foarte bine situatia, trebuie sa intrebam niste specialisti ca sa vedem daca ar fi buna sau nu o astfel de masura. Insa eu cred ca nu este momentul sa ne gandim la asa ceva, avem alte prioritati care tin de tineri si de copii”, a declarat deputata, pentru gandul.

Chiar si Toader Paleologu expediaza subiectul, cu toate ca in campania electorala sustinea ca si-ar asuma o initiativa legislativa referitoare la legalizarea prostitutiei. Acum, sustine ca un astfel de demers ar "limita doua pericole foarte mari: tirania proxenetilor si pericolele medicale". "M-am saturat de ecest subiect", spune acum Paleologu.

In ce tari din Europa prostitutia este legala

Prostitutia poate fi legala atat printr-o lege speciala, cat si prin absenta unei legi care sa o interzica, situatie in care se afla mai multe tari din Europa. Printre acestea se numara si Bulgaria, Danemarca, Italia, Portugalia si Spania, unde prostitutia in sine este legala, insa bordelurile si activitatile sexuale platite sunt interzise.

In Romania, prostitutia este reglementata de articolul 328 din Codul penal si se pedepseste cu inchisoare. "Fapta persoanei care isi procura mijloacele de existenta sau principalele mijloace de existenta, practicand in acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani". Totodata, si proxenetismul este interzis, fiind reglementat de articolul 329.

Potrivit informatiile obtinute de gandul de la Inspectoratul General al Politiei Romane, in 2012 autoritatile au intocmit 544 de dosare de urmarire penala, in care sunt cercetate 522 de persoane pentru savarsirea infractiunii de prostitutie.

Olanda este tara europeana in care prostitutia beneficiaza de cea mai larga acceptare, fiind atat legala, cat si reglementata, de la impozitarea veniturilor din activitatile sexuale pana la bordelurile lasate la liber. Mai precis, potrivit unui document oficial al Ministerului de Afaceri Externe olandez, singurele restrictii in acest domeniu fiind ca prostituatele sa aiba peste 21 de ani (intrata in vigoare din februarie 2013) si sa practice meseria voluntar.

Din punct de vedere profesional, prostitutia este considerata o "ocupatie legitima" si este tratata ca oricare alta activitate profesionala. Din acest motiv, fiecare practicant trebuie sa fie inregistrat si sa faca cel putin patru controale medicale pe an. Mai mult, acesti "sex workers" platesc impozit pe venit la fel ca oricare alta meserie (cota de impozitare progresiva).

Cel mai cunoscut cartier olandez, faimos pentru numarul mare de prostituate, este "Cartierul Rosu" (Red Light District), unde femeile "usoare" sunt prezente chiar si in vitrine. Cu toate acestea, guvernul olandez a anuntat ca din 2013 vor exista reguli mai stricte in ce priveste prostitutia.

Aceeasi situatie este si in Elvetia, unde prostituatele trebuie sa se inregistreze la autoritatile locale si sa mearga  regulat la doctor. Cu toate acestea, prostitutia este interzisa pe strazi, practicantii fiind nevoiti sa-si mentina activitatea in bordeluri de lux sau in cartiere special amenajate. Un aspect important este si faptul ca pana in 2010, varsta minima a prostituatelor era 16 ani, acum fiind ridicata la 18.

Mai precis, in Codul Penal elvetian, prostitutia este reglementata astfel:"Orice persoana care incalca reglementarile privind locatiile sau orele permise, unde prostitutia poate fi practicata sau modul in care aceasta poate fi practicata, este raspunzator pentru o amenda" (art 199). Totodata, oricine obliga o persoana sa practice prostitutia, impotriva vointei sale, poate primi pedeapsa cu pana la 10 ani de inchisoare sau o amenda (art.195).

In plus, activitatililor sexuale le este aplicata taxa pe valoare adaugata, in Elvetia fiind de 8%.

Chiar si Germania, una dintre cele mai puternice tari europene, atat politic, cat si financiar, este la fel de organizata si in materie de prostitutie. Aproape toate orasele nemtesti sunt gazdele bordelurilor, in care prostituatele sunt angajate cu contract de munca si lucreaza la program de opt ore, potrivit legii care a legalizat prostitutia (Prostitution Act - Prostitutionsgesetz, 2002)

Mai mult, in Germania este permis atat proxenetismul, atat timp cat nu exploateaza angajatele, dar si detinerea de bordeluri. Cel mai mare bordel din Europe se afla in Koln, Germania, in cadrul "centrului eros" Pascha.

In ce priveste situatia prostituatelor, ele pot fi angajate sau pot lucra independent. Ca si in Elvetia si Olanda, acestea sunt obligate sa aplice TVA (19%) si sa plateasca taxe si impozite ca pentru orice activitate economica. Din cauza faptului ca incasarea acestor bani de la prostituate nu este facuta intodeauna la timp, autoritatile au decis sa incaseze in avans cate 25 de euro de la fiecare prostituata, pe zi. In schimb, in Bonn autoritatile au luat alta decizie. In parcarile bordelurilor au fost instalate automate la care prostituatele trebuie sa achite 6 euro pe zi lucratoare, in conditiile in care aceasta zi dureaza de la 20.00 la 06.00.

Codul Penal german protejeaza prostituatele, astfel incat este interzisa exploatarea lor. In aceelasi cod de reglementare, prostitutia este interzisa minorilor sau realizata in apropierea cladirilor cu minori (scoli, gradinite).

In cazul Greciei, situatia este asemanatoare, prostitutia fiind atat legala, cat si reglementata. Aici, cea mai veche meserie din lume functioneaza dupa reguli concrete, femeile care doresc sa activeze in domeniu trebuie sa aiba minim 21 de ani si sunt angajate cu "carte de munca", unde au trecuta ca meserie cuvantul prostituata. Din acest motiv, Grecia este una dintre cele mai faimoase tari pentru turismul sexual.

Codul Penal al Greciei reglementeaza caracterul de voluntariat al prostituatelor, aceasta activitate fiind necesar sa fie facuta doar de comun acord. Totodata, este interzisa violenta sexuala, abuzul minorilor si exploatarea prostituatelor.


Publicat de : ---
Data publicrii: 27 Mai 2013 - 06:08
 

Link tire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=41090&titlu=Legalizarea_prostitutiei__Ar_fi_bine__dar_Doamne_fereste__Cat_de_pregatiti_sunt_parlamentarii_sa_scoata___domnisoarele___din_ilegalitate