Basescu, catre Mariana Campeanu: Doamna ministru, astept Inspectia Muncii. Consilierul prezidential Funeriu este verificat daca are sau nu studii superioare [1]

Presedintele Traian Basescu a avut, luni seara, la finalul ceremoniei de depunere a juramantului de catre noul ministru al Culturii, Puiu Hasotti, o discutie cu ministrul Muncii, Mariana Campeanu, careia i-a spus ca asteapta Inspectia Muncii la Administratia Prezidentiala

.

"Doamna Campeanu, astept Inspectia Muncii", i s-a adresat presedintele ministrului Mariana Campeanu, iar apoi cei doi au mai avut un scurt schimb de replici inainte de a iesi, impreuna, din sala in care a avut loc ceremonia.

Ministrul Mariana Campeanu a declarat, luni, ca la Ministerul Muncii s-a primit o cerere privind verificarea modului in care a fost angajat Daniel Funeriu la Administratia Prezidentiala, aceasta urmand sa fie analizata si sa se aplice prevederile legale.

"Stiu ca exista aceasta cerere la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS). Voi merge sa o analizez si vom aplica prevederile legale. Nu stiu de ce aceasta problema, de atata timp, nu este rezolvata de domnul Funeriu. Cred ca este un lucru elementar, pe care il cerem oricarei persoane care lucreaza in Romania, sa-si echivaleze studiile, asa cum si noua ni se cere cand mergem in strainatate", a spus ministrul Muncii, Mariana Campeanu.

Pe de alta parte, ministrul Muncii nu exclude posibilitatea ca Daniel Funeriu sa-si fi rezolvat aceasta problema, insa, in opinia sa, acest lucru trebuie verificat.

"O sa vadem. Poate ca lucrurile sunt rezolvate intre timp", a mai spus Campeanu.

Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Legea 47/1994 privind serviciile din subordinea Presedintelui Romaniei, "numirea sau eliberarea din functie a consilierilor prezidentiali se face de catre Presedintele Romaniei."

Inspectorul general de stat de la Inspectia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX ca nu s-a primit nicio sesizare privind verificarea unui consilier prezidential, precizand ca daca va exista o astfel de solicitare, se vor face verificari doar daca intra in competenta IM.

Dantes Nicolae Bratu a spus ca institutia pe care o conduce poate face verificari doar daca un angajat are contract individual de munca, in cazul Administratiei Prezidentiale urmand a se stabili daca Daniel Funeriu este angajat in acest fel sau este functionar public.

Bratu a precizat ca daca un consilierul prezidential este incadrat ca si functionar public, atunci verificarea trebuie facuta de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Inspectorul general de stat a mai spus ca daca la Inspectia Muncii va primi o sesizare in acest sens si daca va tine de competenta institutiei, atunci vor fi facute verificari.

Ministerul Educatiei a sesizat Inspectia Muncii (IM) in legatura cu angajarea fostului ministru Daniel Funeriu, consilier la Administratia Prezidentiala, intrucat acesta nu are o diploma de bacalaureat echivalata in Romania si nu a echivalat studiile superioare, a anuntat, luni, ministrul Liviu Pop.

Ministrul interimar al Educatiei a precizat ca asteapta in acest caz rezultatul Inspectiei Muncii.


Publicat de : ---
Data publicării: 26 Iun 2012 - 05:25
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=39595&titlu=Basescu__catre_Mariana_Campeanu__Doamna_ministru__astept_Inspectia_Muncii__Consilierul_prezidential_Funeriu_este_verificat_daca_are_sau_nu_studii_superioare