Izvorul umilintelor prezidentiale [1]

Una dintre categoriile de situatii umilitoare la care a fost supus Traian Basescu de-a lungul mandatului sau prezidential a fost aceea a numirii unor oameni de doi bani in functii cheie ale statului

. Sirul erorilor flagrante de evaluare a inceput odata cu primul guvern al Aliantei DA, cand jumatate dintre ministri au fost nominalizati de el insusi. Printre acestia, functionari de la Primaria Capitalei, propulsati din scaunele descleiate ale diferitelor directii in fotoliile capitonate de ministri. Va ramane demna de Cartea Recordurilor nominalizarea unei domnisoare blonde - Parvulescu pe nume - pentru functia de ministru al Integrarii Europene, persoana in cauza demonstrand la audierea din Parlament ca habar n-avea cu ce ar fi trebuit sa se ocupe un astfel de minister. De tot rasul a fost si numirea noului ministru al Transporturilor, un domn pe nume Dobre, care se ocupa anterior de masinile Primariei, a carui unica performanta a ramas paguboasa incercare de reziliere a contractului cu Bechtel, care a provocat ministerului pierderi uriase. Situatii umilitoare a avut de infruntat presedintele si la numirile din propriul sau staff. In aceeasi carte a recordurilor va ramane si prestatia doamnei Udrea, facuta din jurisconsult la Primarie, sefa a Cancelariei prezidentiale, care habar n-avea ca Norvegia nu e in UE si ca nu are presedinte, in toiul pregatirii unei vizite oficiale in tara nordica. Si ma rezum la atata, ca sa nu mai pomenesc alte cateva nume ai caror purtatori au comis ispravi de neuitat. Dar, poate ca cea mai umilitoare experienta a presedintelui ramane numirea in fruntea guvernului a celui mai sters, mai lipsit de personalitate si de simt al ridicolului exemplar din colectia sa de politicieni de casa: Emil Boc. Cel care a selectat veritabile echipe inzestrate dupa chipul si asemanarea sa, pentru a fi puse in fruntea unor ministere-cheie. Analfabeti si redusi intelectual de calibrul lui Igas, Ialomitianu, Vreme, Botis, Ariton vor ramane in rabojul Executivului ca modele de neegalat a ceea ce istoria a pastrat de etalon sub numele lui Zaroni din vremea lui Petru Groza. Sa fii presedinte avand in subordine directa - pentru ca Boc n-a contat niciodata ca factor de decizie - asemenea specimene reprezinta, probabil, umilinta suprema. Si ghinionul suprem al acestei natii, obligata sa treaca prin purgatoriul crizei cu o asemenea echipa. Lasa ca nici ce-a inlocuit team-ul rusinii nu este mai breaz. A fost nevoie doar sa deschida de cateva ori gura domnii Berca, Nazare, Fuia, Bode sau Mustea ca sa-ti dai seama ca singura diferenta fata de cei pe care i-au inlocuit tine de varsta: sunt mai tineri, dar la fel de aerieni! O singura exceptie descifrez in Executivul condus de dl Ungureanu: ministrul Finantelor. Bogdan Dragoi putea sa fie un exemplu tipic de play-boy, preocupat doar de ideea de a-si consuma in modalitatile cele mai agreabile junetea. Constructia sa interioara s-a dovedit a fi diferita de cea a unei intregi generatii de copii de bani gata: omul si-a facut temeinic studiile, la cele mai bune scoli pe care i le-au rezervat parintii. A parcurs toate treptele academice. A luat viata in piept pe cont propriu, in sectorul privat, unde a confirmat cu brio. Prezenta sa in structurile administratiei de stat nu este altceva decat rezultatul unei puternice motivatii: aceea de a fi in stare sa faca ceea ce trebuie. Si a facut, in etapele intermediare pe care le-a parcurs pana la demnitatea de ministru, la care a acces nu prin impingere din spate de catre un personaj care doreste sa-si continue “programul" prin intermediul unei marionete (cum s-a intamplat in cazul colegilor sai de generatie) ci prin modelul propriei competente demonstrate intr-una dintre functiile-cheie ale ministerului. Bogdan Dragoi este un caz singular in fata de caruia Traian Basescu nu trebuie sa se simta umilit.
Publicat de : ---
Data publicării: 15 Mar 2012 - 05:45
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=39240&titlu=Izvorul_umilintelor_prezidentiale