Deputatii: rata se plateste la cursul BNR [1]

Comisia pentru industrii si servicii a Camerei Depu­tatilor a decis sa anuleze amendamentele aduse la Ordonanta 50 de catre co­legii de la Comisia pen­tru privatizare si sa vina cu modificari noi

. Actul legislativ a capatat astfel o forma care avantajeaza mai mult clientii chiar si in comparatie cu textul initial. Principalul amendament prevede ca bancile sa incaseze ratele la creditele in valuta la cursul stabilit de Banca Nationala, cu mult mai scazut decat cursul propriu al bancii. Printre altele, deputatii au mai decis ca marja adaugata de banci la indicii EURIBOR/ROBOR/LIBOR pentru calculul dobanzii variabile sa fie calculata printr-o formula care permite scaderea costurilor la creditele aflate deja in derulare. In plus, unul dintre amendamente interzice bancilor sa perceapa comisioane sau taxe suplimentare pentru reesalonarea creditelor sau pentru modificarea datei la care sunt platite ratele (sume care ajung si la 150-200 de euro in acest moment). Mentionam ca aceste prevederi nu se gaseau nici macar in forma initiala a OUG 50, cu atat mai putin in forma amendata de prima comisie prin care a trecut legea.. Ambele comisii prin care legea a trecut pana acum au statut de comisie de aviz, forma finala a legii, cea care va ajunge in plenul Camerei Deputatilor, va fi stabilita de catre Comisia de buget-finante pe data de 27 octombrie.
Publicat de : ---
Data publicării: 14 Oct 2010 - 06:09
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=36803&titlu=Deputatii__rata_se_plateste_la_cursul_BNR