Un senator PSD a adus la sapa de lemn o familie din Lapus [1]

Sorin Bota a candidat pentru Senat, pe listele PSD, in Colegiul Tirgu Lapus

. In acelasi colegiu, Aurora Revnic a concurat pentru Camera Deputatilor. Cei doi s-au inteles ca pe durata competitiei sa se sustina reciproc, dintr-un buget comun de sapte miliarde de lei vechi. Cu micul amanunt ca imprumutul a fost angajat doar pe numele Aurorei Revnic. Parte din bani a fost creditata de la o banca, iar grosul a fost luat cu clauze impovaratoare de pe piata libera, de la camatarii locali. Sorin i-a promis Aurorei ca, daca va intra in imparatia cerurilor, o s-o angajeze intr-o institutie publica, pe un post babanissim, care sa-i permita sa-si scoata in timp real pirleala, adica sa-si poata plati imprumutul, care sa-i justifice investitia. Revnic a pierdut, iar Bota a intrat in imparatia cerurilor, care incepe acolo unde se termina cei sapte ani de acasa. Bota a dobindit, in schimb, imunitatea, acest amagitor substitut al vietii vesnice, cu care deschizi orice usa. In momentul in care s-a vazut cu sacii-n caruta, Sorin Bota si-a permis luxul de a uita instantaneu de obligatiile asumate fata de fosta sa colega de competitie electorala, si nu numai ca nu i-a facut rost de mult-promisul post in administratie, dar n-a catadicsit sa comita nici cel mai mic efort pentru a contribui la stingerea datoriei, in baza careia si-a finantat campania si odata cu ea succesul, care i-a permis sa intre in rindul imunilor. Familia Revnic a ramas, in schimb, cu oalele sparte. Pentru a-si putea achita ratele la banca si camata la zarafi, trebuie sa angajeze lunar alte si alte imprumuturi de la prieteni, rubedenii si cunostinte. Pe Bota l-a pus la punct Mircea Man, presedintele CJ Maramures, la un forum pe tema mineritului, unde senatorul venise cu o gasca de tineri pesedisti inarmati cu pancarte de partid: 'Domnia sa vine aici, ridica nivelul de trai, a candidat in Tg. Lapus cu doamna Revnic si a lasat-o cu sapte miliarde de lei datorii. ?i o sa-i ia casa. Acesta este domnul senator Bota', a spus Man. Senatorul Bota a fost caracterizat de catre acelasi presedinte de consiliu judetean drept 'o rusine pentru Maramures'. Fireste, Bota a fost imun si la acuzele presedintelui CJ, la fel cum e imun si la obligatia de a-si achita datoriile.
Publicat de : ---
Data publicării: 15 Iul 2010 - 05:48
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=36269&titlu=Un_senator_PSD_a_adus_la_sapa_de_lemn_o_familie_din_Lapus