PD-L da o mana de ajutor UDMR la regionalizare [1]

Opozitia critica redesenarea regiunilor de dezvoltare de UDMR si aparitia regiunii Harghita-Covasna-Mures, dar si a unei macroregiuni care se suprapune in mare parte peste zona pierduta de Romania in 1940 prin Dictatul de la Viena

. Legea a trecut tacit de Senat cu ajutorul PD-L, dupa o intelegere in coalitie.În sedinta de miercuri Senatul a adoptat tacit propunerea legislativa a UDMR, care prevede schimbarea modului actual de delimitare a regiunilor de dezvoltare, ducând la formarea a 16 noi regiuni, cuplate în cinci macroregiuni. Una dintre cele 16 regiuni este alcatuita din judetele Harghita-Covasna-Mures, aceste judete fiind incluse în macroregiunea V, alaturi de judetele Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Bihor, Salaj si Satu Mare. Limitele acestei macroregiuni se apropie de cele ale zonei pe care România a pierdut-o în 1940 în urma Dictatului de la Viena (harta). La adoptarea legii în Senat, fara dezbatere parlamentara din cauza expirarii termenului prevazut, a dat o mâna de ajutor chiar PD-L. Initial, proiectul de lege a fost pe ordinea de zi a sedintei de plen de luni, cu doua zile înainte de expirarea termenului de adoptare. Numai ca în respectiva sedinta senatorul PD-L Traian Igas a cerut retrimiterea legii la comisie, pe motiv ca grupul dorea sa faca amendamente. Plenul a votat cererea PD-L, dar în raportul comisiei întocmit a doua zi nu se regaseste nici un amendament adoptat sau respins al PD-L. Astfel ca, prin cererea de retrimitere la comisie a legii, PD-L nu a facut decât sa ajute la expirarea termenului de adoptare, fapt consemnat miercuri în Senat. Prin urmare, legea va fi dezbatuta de deputati în calitate de for decizional. DISCUȚII ÎN COALIȚIEVicepresedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, a dat asigurari ieri ca proiectul de lege nu va fi adoptat tacit, ci se va dezbate în Camera Deputatilor, el subliniind ca, oricum, fara votul PD-L, proiectul nu va putea fi adoptat. Amintind ca si în programul de guvernare se vorbeste despre redesenarea regiunilor, Borbely a mai spus ca proiectul a fost deja discutat cu PD-L într-o  sedinta a coalitiei pentru a se lua o decizie politica în vederea adoptarii legii. Ieri, UDMR a plusat, Antal Arpad vorbind despre cerinta ca limba maghiara sa devina limba oficiala pe întreg teritoriul Transilvaniei. ACUZE DE ENCLAVIZARE ETNICĂ Prevederile legii sunt însa criticate de opozitie. Presedintele PNL Covasna, Marius Obreja, denunta criterii etnice în stabilirea granitelor regiunii Har-Cov-Ms, pe când deputatul PSD de Harghita, Mircea Dusa, invoca dezavantajarea românilor din zona prin repartizarea fondurilor de majoritatea maghiara. Bogdan Diaconu, coordonatorul departamentului de administratie publica al PC, acuza "insistenta UDMR pe subiectul autonomiei, cu complicitatea PD-L", si cere respingerea legii în Camera, deoarece descentralizarea trebuie facuta pe criterii administrative, si nu etnice. Conducerea PC Covasna spune ca macroregiunea V este exact teritoriul anexat de Ungaria prin Dictatul de la Viena din 1940 si considera ca astfel se face înca un pas, pregatitor, "spre o viitoare dezmembrare teritoriala a României". Fostul senator Adrian Paunescu considera formarea regiunii Har-Cov-Ms si a macroregiunii V ca o sfidare la adresa României unitare. "Aceasta regiune si aceasta macroregiune sunt pseudonime ale actiunii de separatism si autonomie teritoriala. De aceea, autorii din umbra nu se sfiesc sa faca sa coincida, aproape perfect, aceasta macroregiune cu partea de Românie mutilata prin Dictatul de la Viena", spune Paunescu. El acuza "felul capitulard" în care legea  a fost "împinsa" sa treaca de Senat, apreciind ca este "un ecou târziu al momentului care, la Viena, în 1940, semna o impardonabila tradare".
Publicat de : ---
Data publicării: 12 Feb 2010 - 05:46
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=35192&titlu=PD_L_da_o_mana_de_ajutor_UDMR_la_regionalizare