Basescu si Geoana au dirdiit in aceeasi hora [1]

Coincidenta numarului de grade minus din termometre, 24, cu data Unirii Moldovei cu Tara Romaneasca i-a impiedicat pe ieseni sa iasa din casa pentru a asista la mitingul de bonton organizat de autoritati in fiecare an

. Politicienii au infruntat insa barbateste gerul naprasnic si s-au urcat, cu mic cu mare, pe scena amenajata pentru eveniment de edilii Iasului. Ca asa da bine la popor, indiferent de epoca si anotimp.

Alaturi unul de altul, asa cum se cuvine primilor doi oameni in stat, fostii adversari electorali Basescu si Geoana s-au adresat pe rind romanilor, dar pe aceeasi tema: unitatea. Reales si neconcurat de nimeni in partid, Traian Basescu a vorbit despre unitatea romanilor indiferent de etnie, virsta si sex: ?Par copilaresti sau lipsite de substanta, aspiratiile politicienilor care ar vrea sa vada intr-un fel sau altul afectata unitatea statului roman. Trebuie sa va spun ca, cei care vorbesc de autonomii teritoriale, in mod categoric nu inteleg ca unitatea este in sufletul romanilor?. Adecvat momentului, mesajul s-ar putea sa fi deranjat in vreun fel sufletul udemeristilor parteneri de guvernare cu PDL, dar in fond asta este problema lui Emil Boc, nu?

Strategie anticriza: o zi libera in plus

?Mesajul meu: haideti sa punem acest sentiment de unire in practica, sa lasam discursurile festiviste, e treaba grea de facut, tara e intr-un moment dificil, sa facem macar acum unitate in actiune si nu doar in vorbe? ? a cuvintat si Mircea Geoana, fara a se sti exact daca liderul PSD s-a gindit la unitatea tarii sau la cea a partidului pe care spera sa-l mai conduca. Pe fondul trecerii in revista a importantei actului istoric din 1859, social-democratul Gheorghe Nichita a propus transformarea zilei de 24 ianuarie in sarbatoare nationala, alaturi de 1 decembrie. Obisnuiti cu promisiunile, ca doar au fost amindoi candidati pina nu de mult, Basescu si Geoana au achiesat imediat la propunere. In fond, inca o zi libera in plus suna mult mai bine decit concediul fara plata care-i ameninta pe romani si in 2010. Si, daca tot au reusit sa cada de acord, Traian Basescu si Mircea Geoana au si horit impreuna, alaturi de ieseni.

Boc a horit si el la Mitropolie

Ramas in Capitala unde domiciliaza cu guvernul sau, premierul Boc a marcat sarbatoarea Unirii prin depunerea unor coroane de flori la mormintul lui Cuza. Ulterior, Boc s-a prins si el in hora incinsa de bucuresteni in Dealul Mitropoliei.


Publicat de : ---
Data publicării: 25 Ian 2010 - 06:13
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=35093&titlu=Basescu_si_Geoana_au_dirdiit_in_aceeasi_hora