PD-L a pornit la vanatoare de uninominali pentru o noua majoritate parlamentara [1]

PNL si PSD si-au numarat, ieri, primele victime ale racolarilor demarate de PD-L în vederea asigurarii majoritatii în Parlament

. Astfel, deputatii PNL Cristian Burlacu (Prahova) si Elena Cristina Dobre (Iasi) au anuntat, la începutul sedintei de plen de ieri a Camerei Deputatilor, ca au ales sa treaca la PD-L. Lor li s-a alaturat senatorul Tiberiu Prodan (Suceava) care a declarat ca, nemultumit de situatia din filiala, a ales "echipa" lui Gheorghe Flutur. "In urma unei situatii care treneaza de mai mult timp în cadrul organizatiei PNL la Suceava, am decis sa nu mai activez în cadrul acelei organizatii. In urma discutiilor avute cu fostii colegi, care actualmente sunt în echipa domnului Gheorghe Flutur, am decis din aceasta dupa-amiaza sa activez în echipa domnului Gheorghe Flutur", si-a motivat gestul Prodan. Cristina Dobre îsi anuntase intentiile înca de la începutul lunii septembrie, cand a declarat ca alege PD-L din respect pentru cei care au votat-o în colegiul în care a candidat.

Pe lista de pierderi a PNL mai figureaza deputatul PNL de Botosani Neculai Rebenciuc, care nu si-a anuntat deocamdata adeziunea la formatiunea condusa de Emil Boc, dar le-a povestit colegilor liberali ca a avut de îndurat din partea democrat-liberalilor recent 17 controale la firma pe care o detine pentru a fi "ajutat" sa ia decizia corecta.

Cinci-sase pesedisti ar putea trada

Niciun pesedist nu a anuntat deocamdata ca va trece la democrat-liberali, dar pesedistii îsi fac si ei calcule privind potentialele pierderi. Acestea s-ar ridica la 5-6 parlamentari, potrivit estimarilor mai optimiste. Pe lista celor pe care PSD îi stie ca fiind în discutii cu PD-L se numara, potrivit unor surse social-democrate, deputatul de Iasi Tudor Ciuhodaru, si cel de Valcea Vasile Bleotu, cu care pesedistii au trecut la contra-negocieri. Daca liberalii racolati si-au anuntat public optiunea, la PSD situatia este diferita, pedelistii bazandu-se pe o alta strategie - voturi "din umbra" ale unor social-democrati care nu vor demisiona neaparat din partidul din care fac parte în prezent.

Pe lista celor cu simpatii pro PD-L pesedistii îi trec pe cei din gruparea Mitrea (Manuela Mitrea, deputatii PSD de Vrancea, deputatul de Constanta Antonella Marinescu) si apropiati ai lui Adrian Nastase. In plus, grupul PSD de la Cluj a fost invitat deschis de lideri ai PD-L în formatiune. De altfel, liderul deputatilor PD-L, Mircea Toader, a declarat ieri ca vor exista parlamentari din opozitie care nu vor vota motiunea de cenzura anuntata de PNL si PSD. "Cred ca unii nu vor respecta întocmai deciziile politice si vor fi practic împotriva motiunii de cenzura", a spus pedelistul.


Publicat de : ---
Data publicării: 06 Oct 2009 - 05:48
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=34391&titlu=PD_L_a_pornit_la_vanatoare__de_uninominali_pentru_o_noua_majoritate_parlamentara