Președintele Camerei Deputaților cere revenirea DRRP în subordinea Primului Ministru [1]

Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase a subliniat la finalul unei întâlniri cu reprezentanții comunității românești din Spania că dorește să discute și cu colegii săi parlamentari "cu privire la înființarea unei comisii parlamentare care să se ocupe de problemele românilor de pretutindeni și care să fie corelată cu Departamentul Românilor de Pretutindeni".



"Solicit ca acest Departament să fie transferat de la MAE în subordinea directă a primului-ministru. Avem nevoie de aceste instituții, de forța lor, astfel încât să găsim o rezolvare coerentă pentru problemele românilor din afara granițelor țării. Din estimări, sunt peste zece milioane de oameni. Lor trebuie să ne adresăm printr-o politică coerentă și puternică", a spus Anastase.

"Am avut o discuție caldă cu reprezentanții comunității românești din Spania. A fost o discuție în care i-am anunțat că Congresul românilor de pretutindeni va fi organizat în acest an sub patronajul Camerei Deputaților și una dintre temele pe care doresc să le introduc pe agenda Congresului se referă la un cadru legislativ unitar privind românii care trăiesc în afara granițelor țării", a susținut Roberta Anastase.

Ea a menționat că un alt lucru pe care l-a discutat cu reprezentanții comunității românești din Spania vizează "dreptul lor la vot".

"Am trimis o scrisoare ministrului de Externe, prin care solicitam mărirea numărului de secții de vot. Este practic imposibil ca să pretinzi că un om are drept de vot atâta timp cât el trebuie să parcurgă zeci sau sute de kilometri până la secția de votare. Din punctul acesta de vedere sunt nemulțumită de răspunsul pe care l-am primit de la MAE, care încearcă să se ascundă din nou în spatele birocrației tipic ministeriale în loc să încerce să rezolve această problemă", a spus președintele Camerei.

Anastase a menționat, în acest context, că săptămâna viitoare intenționează să depună "legea care vizează introducerea votului electronic pentru românii care trăiesc în afara granițelor țării".

Ea a precizat că a discutat cu românii dn Spania și "despre sprijinul pe care ar trebui să-l aibă fie în rezolvarea problemei locurilor de muncă din Spania, fie în ceea ce privește întoarcerea lor aici".

Reamintim ca Presedintele Basescu a promis romanilor din SUA si in vizita sa la romanii din Ungaria ca Departamentul pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni va reveni in subordinea Guvernului.

Activitatea DRRP a fost puternic afectata de cand acest departament a trecut in subordinea MAE unde este tratat ca un fel de sinecura. Dealtfel oricine viziteaza sediul DRRP isi da seama imediat de atentia pe care MAE o da acestui domeniu, care deltfel nu se incadreaza deloc in profilul birocratic al activitatilor MAE. Cu un sediu care sta sa cada la propriu, cu resursa umana insuficienta, cu un buget de tot rasul si birocratia MAE pe cap, DRRP nu are cum sa-si faca datoria fata de cei 10 milioane de romani din afara frontierelor Romaniei, riscand ca prin inactiune si prin neputinta realizarii dezideratelor date de statutul sau, sa indeparteze mai mult, decat sa apropie, comunitatile romanesti de Tara Mama, facand astfel rau intereselor romanesti si imaginii Romaniei in lume.

Si asta de ce ? Numai pentru ca asa a vrut fostul ministru de externe Mihai Razvan Ungureanu, actual director al SIE. El a fost cel care a vrut DRRP in MAE. Acum fostii lui colegi liberali declara ca acesta a avut « o comanda » de care ei nu si-au data seama la timpul respectiv. Oare a cui comanda a fost ?
 
Sursa: Romanian Global News


Publicat de : ---
Data publicării: 28 Mai 2009 - 05:54
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=33226&titlu=Presedintele_Camerei_Deputatilor_cere_revenirea_DRRP_in_subordinea_Primului_Ministru