PNL vrea alegeri pe opt regiuni de dezvoltare [1]

PNL a depus ieri la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor un proiect privind Codul electoral. Acesta va fi dezbatut alaturi de proiectele privind alegerile parlamentare, inaintate de PSD si PUR.

Codul electoral elaborat de liberali reprezinta o abordare unitara - intr-o singura lege - a tuturor tipurilor de alegeri: locale, parlamentare si prezidentiale. Marea noutate o reprezinta sistemul de vot la alegerile parlamentare. PNL propune vot uninominal simplu pentru obtinerea a 50% dintre mandate si vot preferential pe lista, pentru restul de 50%. Codul electoral prevede constituirea a opt circumscriptii electorale - care corespund regiunilor de dezvoltare economica. Viitorul Parlament ar urma, conform proiectului PNL, sa aiba 240 de deputati, fata de 333 in prezent, si 116 senatori, fata de 137 in acest moment. Daca Parlamentul va vota varianta PNL, alegerile se vor desfasura numai intr-o zi de simbata, intre orele 7.00 – 19.00.
Adio, turism electoral

Codul electoral elaborat de PNL prevede, pentru toate tipurile de alegeri, liste permanente, care urmeaza sa fie actualizate anual. Pentru cazurile persoanelor decedate, care si-au pierdut cetatenia romana, care si-au pierdut drepturile electorale sau care si-au schimbat domiciliul, serviciul public local este obligat ca in 24 de ore sa opereze radieri pe listele electorale permanente.

Liste electorale suplimentare vor exista, dar numai pentru persoanele care au fost omise de pe lista permanenta a localitatii sau a cartierului in care locuiesc. Prin aceste reglementari se stopeaza turismul electoral, nemaiexistind liste suplimentare de tip II. Cu exceptia cetatenilor romani aflati in strainatate, exercitarea dreptului de vot se va face numai in baza actului de identitate si a cartii de alegator. Autorii au identificat 21 de infractiuni electorale, altele decit cele prevazute de legea penala, sanctiunile variind intre 10 si 100 de milioane de lei si inchisoare. Proiectul are si unele prevederi discriminatorii. Astfel, doar partidele parlamentare au acces gratuit la posturile publice de radio si TV. Partidele neparlamentare vor avea acces contra cost la aceste servicii. Fata de legea actuala, s-a eliminat gratuitatea aparitiilor electorale la posturile radio-TV private.
Publicat de : Lucian Gheorghiu
Data publicării: 13 Apr 2005 - 08:34
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=3240&titlu=PNL_vrea_alegeri_pe_opt_regiuni_de_dezvoltare