Traian Băsescu: Tinerii angajați sunt inapți să execute activități de calitate [1]

Președintele României, Traian Băsescu, consideră că tinerii care sunt angajați în marile companii din țară "sunt inapți să execute activități de calitate", indiferent de domeniul în care lucrează.

Băsescu crede că, din aceste motive, productivitatea companiilor este trasă în jos.


"În ceea ce privește educația, tinerii sunt inapți să lucreze în combinate sau șantiere navale. programul de pregătire profesională trebuie să fie adaptat în mod direct la nevoile societăților românești", a precizat președintele.

Președintele României este de părere că practica actuală de pregătire profesională a angajațiilor, de care se ocupă firme acredidate dar care n-au nicio legătură cu marile companii, trebuie să fie rediscutată și orientată către societățiile angajatoare pentru că ele știu de ce anume au nevoie. Astfel, programele de pregătire vor fi adaptate problemelor cu care se confruntă fiecare companie în parte.

Șeful statului susține, în aceste momente, o conferință de presă, la Palatul Cotroceni. Conferința vine în contextul vizitelor efectuate în ultima perioadă la principalele companii cu probleme din țară.


În cursul săptămânii trecute, președintele a vizitat Uzina Dacia, Combinatul Chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, Combinatul Siderurgic ArcellorMittal, portul Galați și combinatul de îngrășăminte chimice Azomureș.


Publicat de : ---
Data publicării: 25 Noi 2008 - 04:57
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=31637&titlu=Traian_Basescu__Tinerii_angajati_sunt_inapti_sa_execute_activitati_de_calitate