Contestația deputatului PRM Ioan Aurel Rus împotriva deciziei ÎCCJ, în discuția TMB [1]

Magistrații Tribunalului Municipal București (TMB) vor lua, astăzi, în discuție contestația deputatului PRM Aurel Ioan Rus, cu privire la decizia ÎCCJ de a respinge excepțiile invocate de avocatul său.

Acesta susține că dosarul nu conține avizul Camerei Deputaților de urmărire penală.

Ședința de judecată începe în jurul orei 8:30, iar deputatul Partidului România Mare (PRM), se numără printre primele trei persoane pe lista dosarelor aflate pe rol în această zi.

Ioan Aurel Rus este acuzat că s-ar fi folosit de funcția sa, pentru a ajuta două persoane să treacă iegal granița României, în 2003-2004. Pentru a le fi de ajutor, în calitate de deputat PRM, Ioan Rus a falsificat și vizat documentele necesare trecerii graniței.

Urmărirea penală a fost dispusă de procurorii DIICOT în 2006, iar deputatul a atacat decizia în repetate rânduri.

Apărarea deputatului Partidului România Mare Ioan Aurel Rus a invocat de mai multe ori excepții pe motiv că există nereguli cu privire la demersul de urmărire penală.

Ultima dată, apărarea a cerut magistraților ÎCCJ retrimiterea dosarului la Parchetul General, pe motiv că cererea de urmărire penală trebuia votată în Camera legislativă din care face parte, așa cum s-a procedat, de exemplu, în cazurile social-democraților Miron Mitrea și Adrian Năstase, suspecți în cazuri de corupție.

De asemenea, Ioan Rus a contestat competența anchetatorilor din Bistrița, circumscripația electorală din care deputatul face parte, de a investiga cazul.

Magistrații ÎCCJ au respins însă excepțiile și au decis că procesul poate continua. Ioan Rus nu s-a dat bătut nici de această dată și a atacat decizia instanței, magistrații TMB urmând să decidă dacă dosarul necesită să fie retrimis Parchetului General, care are competența de a cere urmărirea penală.  Dacă dosarul va fi retrimis la parchet, procurorii vor fi nevoiți să reia investigațiile de la zero, pentru cere din nou urmărirea penală.


Publicat de : Mihaela ȘTEFAN
Data publicării: 29 Oct 2008 - 04:22
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=31409&titlu=Contestatia_deputatului_PRM_Ioan_Aurel_Rus_impotriva_deciziei_ICCJ__in_discutia_TMB