De Paste, Senatul a lucrat tacit [1]

Senatul a adoptat tacit doua proiecte de lege potrivit carora membrii birourilor electorale de circumscriptie, inclusiv presedintii acestora, trebuie sa aiba un certificat emis de medicul de familie, care sa ateste ca au capacitatea psihica si fizica sa îsi desfasoare activitatea în ziua votului, informeaza Mediafax

. Termenul de adoptare a celor doua proiecte a expirat saptamâna trecuta. Este vorba despre propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr. 373 din 2004 privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si propunerea legislativa pentru modificarea Legii nr. 67 din 2004 privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale, amândoua initiate de catre deputatul PDL Bogdan Cantaragiu. Cele doua proiecte prevad aceleasi conditii care trebuie sa fie impuse membrilor birourilor electorale de circumscriptie si în cazul alegerilor locale, si al alegerilor generale. Astfel, "persoanele din rândul carora sunt trasi la sorti presedintii si loctiitorii acestora (birourilor electorale de circumscriptie - n.r.) trebuie sa dovedeasca cu un certificat emis de medicul de familie ca au posibilitatea fizica si psihica de a-si desfasura în bune conditii activitatea în sectia de votare, în ziua votului". De asemenea, ceilalti membri ai birourilor electorale de circumscriptie, desemnati de partidele care participa în alegeri, "trebuie sa dovedeasca cu un certificat emis de medicul de familie ca au posibilitatea fizica si psihica de a-si desfasura în bune conditii activitatea în sectia de votare, în ziua votului". Proiectele adoptate de Senat arata ca partidele "trebuie sa aiba în vedere" desemnarea ca membri ai birourilor electorale numai a persoanelor care au acceptul medicului de familie.
Publicat de : ---
Data publicării: 30 Apr 2008 - 04:38
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=29321&titlu=De_Paste__Senatul_a_lucrat_tacit