PSD Arad a primit cereri de înscriere din partea unor membri PDL și PRM [1]

Președintele PSD Arad, Florin Remețan, a declarat că mai mulți membri din PDL și PRM și-au exprimat intenția de a se înscrie în partidul condus de Mircea Geoană, din cauza nemulțumirilor pe care le au în formațiunile din care fac parte, informează corespondentul AMOS News.

Potrivit lui Remețan, printre cei care și-au exprimat intenția de a deveni social-democrați sunt atât simpli membri, cât și consilieri locali și primari.

„Am primit numeroase cereri de înscriere în PSD din partea unor membri PDL și PRM, care au spus că au o serie de nemulțumiri și vor să plece din acele partide. Deja, primarul comunei Zărand, care a fost membru PD, s-a înscris în PSD. În cazul în care cei care vor să vină la noi sunt compatibili cu doctrina partidului nostru îi vom primi“, a declarat Florin Remețan.

Liderul social-democrat arădean a mai spus că are semnale că în unele localități sunt organizații întregi ale PDL și PRM care și-au anunțat intenția de a se înscrie în PSD.
Publicat de : Paul PREDA
Data publicării: 28 Ian 2008 - 06:03
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=28074&titlu=PSD_Arad_a_primit_cereri_de_inscriere_din_partea_unor_membri_PDL_si_PRM_