Basescu se hraneste din conflicte

Basescu se hraneste din conflicte
Premierul Tariceanu considera, ca,
la câte "gafe" a facut,
Traian Basescu trebuia
sa o tina numai într-o demisie      Premierul Calin Popescu Tariceanu declara, într-un interviu acordat unui ziar central, ca între el si presedintele Traian Basescu exista o relatie institutionala, iar România nu are nevoie de un presedinte populist si demagog, de o persoana conflictuala

.      Intrebat daca se considera învingator sau învins în meciul cu Traian Basescu, Tariceanu raspunde ca, potrivit Constitutiei, ei actioneaza pe doua paliere diferite: el conduce Executivul, iar rolul pe care Constitutia îl rezerva presedintelui este unul diferit, de moderator, de echilibru între institutii.
     "Sigur, observam cu totii ca presedintele vrea sa joace altceva decât îi da Constitutia dreptul. De aici deriva permanent aceste imagini de meci între premier si presedinte. La acest lucru contribuie natura presedintelui, care se hraneste din conflicte permanent si, de aceea, le cauta. In plus, are o problema personala în ceea ce ma priveste, pe care nu si-o ascunde, dar care pe mine ma intereseaza foarte putin. Eu sunt premier al României si nu cred ca trebuie sa-l am ca preocupare pe Traian Basescu", spune Tariceanu.
     Vorbind despre "greseala" ministrului de Externe, care a declarat ca infractorii ar trebui trimisi în tabere în desertul egiptean, premierul a precizat: "Eu nu neg faptul ca ministrul de Externe a facut o greseala, dar am salutat ca el singur a sesizat asta si a cerut scuze. Am vazut tot felul de apeluri, inclusiv presedintele, care a spus ca ar fi demisionat în locul lui Cioroianu. La câte gafe a facut si la câte declaratii a dat, pentru care este si condamnat, cred ca el trebuia sa o tina, de la începutul mandatului, numai într-o demisie", afirma primul-ministru.
     Intrebat daca se va mai împaca vreodata cu omul Traian Basescu, Tariceanu raspunde: "Privesc cu foarte multa mâhnire si regret modul în care evolueaza. Ma asteptam la cu totul altceva. România nu are nevoie de un presedinte populist si demagog, de o persoana conflictuala. Are nevoie de o persoana care sa munceasca umar la umar în beneficiul tarii, nu pentru imaginea personala".
     Liderul PNL spune ca, la alegerile parlamentare, va candida într-un colegiu uninominal si va face campanie din postura de prim-ministru.
     Intrebat daca PNL are un candidat pentru alegerile prezidentiale, Tariceanu raspunde ca orice partid trebuie sa aiba în pregatire un candidat. Intrebat daca el este candidatul, Tariceanu a raspuns: "Nu m-am gândit. Eu nu sunt avid de functii si pozitii de acest gen. Cred ca rolul presedintelui în România trebuie privit prin prisma Constitutiei".
     Intrebat daca PNL va merge singur în alegeri sau va face vreo alianta, Tariceanu a precizat: "Nu avem un proiect de aliante, avem, însa, un proiect politic care se numeste polul de centru-dreapta".
     Tariceanu considera ca liberalii pot relua colaborarea cu democratii când PD nu va mai fi sub "dirijarea oculta" a lui Traian Basescu si nu va mai fi condus de "un yesman penibil, cum este Boc".
     "Cu PD am un gust amar, al unei relatii care începuse foarte bine si care, ulterior, mi-am dat seama ca este afectata fundamental de relatia PD-presedinte", a declarat Tariceanu.
     "Atâta vreme cât PD nu se va putea desprinde de aceasta dirijare oculta a presedintelui, nu vor putea sa aiba personalitate, sa-si ia propriile de-cizii, va trebui sa satisfaca, tot timpul, capriciile presedintelui.
     E foarte greu de colaborat cu ei. De îndata ce perioada asta va fi depasita si nu vor mai fi condusi de un yesman penibil, cum este Boc, putem relua colaborarea", sustine liderul PNL.
Publicat de : ---
Data publicării: 13 Noi 2007 - 05:37
 

Link știre