Nepotul senatorului PSD Petre Daea, prins vanzand droguri [1]

28

.09.2007

Un reporter de la o televiziune locala din Drobeta-Turnu Severin, nepot al senatorului PSD Petre Daea, si un adolescent au fost prinsi în flagrant în timp ce încercau sa vanda droguri de mare risc pe o strada din Drobeta-Turnu Severin. Procurorii DIICOT au adus, ieri dupa-amiaza, în fata instantei Tribunalului Mehedinti, doi tineri – unul de 17 ani si un altul, reporter la Televiziunea Galaxy TV din Turnu Severin si totodata nepot al fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea, pentru amandoi existand propunerea de arestare preventiva pentru trafic de droguri.

 Marius Daea, în varsta de 24 de ani, si celalalt tanar au fost prinsi de ofiterii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Mehedinti, sub coordonarea procurorului DIICOT în flagrant, în timp ce încercau sa vanda un gram de hasis contra sumei de 300 de lei. La intrarea în Tribunal, Marius Daea s-a declarat nevinovat, el motivand ca a mers la locul în care a fost prins cu droguri tocmai pentru ca aflase ca se organizeaza un flagrant si, reporter fiind, a vrut sa filmeze.


Publicat de : ---
Data publicării: 28 Sep 2007 - 05:55
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=26971&titlu=Nepotul_senatorului_PSD_Petre_Daea__prins_vanzand_droguri