Basescu, vizita secreta in Irak si Afganistan [1]

Presedintele Traian Basescu i-a vizitat duminica pe militarii romani aflati in Irak si ieri pe cei din Afganistan.

Seful statului a fost insotit, in aceasta deplasare care nu a fost anuntata din motive de securitate, de seful Statului Major General, gral. Eugen Badalan, de consilierul de stat Constantin Degeratu si de seful Directiei Informatii Militare Sergiu Medar, a precizat ieri Administratia Prezidentiala.

Dupa sosirea pe aeroportul din Tallil, imbarcata in trei elicoptere de lupta ale coalitiei militare, delegatia romana s-a deplasat la Ad Diwanyah unde s-a intalnit cu militarii romani din Divizia Multinationala Centru Sud condusa de Polonia. Basescu a afirmat ca Romania nu are o politica de reducere a efectivelor militare si se va mentine in limitele tipului de misiuni la care s-a angajat pana acum, respectiv de reconstructie si stabilizare in Irak. Presedintele roman s-a intalnit cu generalul George W. Casey jr., comandantul Fortei Multinationale pentru Irak, si cu gral. mr. Waldemar Krzypczac, comandantul Diviziei Multinationale Centru Sud, cu care a discutat despre evolutia evenimentelor din aria de responsabilitate a Diviziei si despre modul in care militarii romani isi indeplinesc misiunile ce le revin. Traian Basescu a luat masa de pranz impreuna cu militarii romani.


"Cinste de tara care are asemenea militari!"
Seful statului i-a decorat pe lt.col. Voicu Ion si Ganea Sorin cu Ordinul Virtutea Militara in grad de Comandor, cu insemn de razboi, Virtutea Militara in grad de Ofiter cu insemn de razboi a fost conferita prin Decret prezidential maiorului Tudorache Cornel, iar plutonierul adjutant Cojocariu Florentin a fost decorat cu Medalia Barbatie si Credinta Clasa I, cu insemn de razboi. Fiecare militar roman a primit un cadou personal din partea lui Basescu - un briceag inscriptionat "Irak 2005" si "Oferit de Presedintele Romaniei" si insigna de participant la misiunea din Irak.

Seful statului a mers apoi la Campul Mittica unde se afla dislocati militarii Batalionului 2 Calugareni si ai companiei de Politie Militara. Traian Basescu s-a intalnit cu gral. mr. Joseph P. Riley, comandantul Diviziei Multinationale Sud-Est, si gral de Brigada Giovani Battista Borini, comandantul Fortei Intrunite Italiene, precum si cu militarii romani. Aici au fost decorati cu Ordinul Virtutea Militara in grad de Ofiter, cu insemn de razboi, capitanul Galan Gabriel, iar locotenentii Calin Alexandru si Manea Mihai au primit Ordinul Virtutea Militara in grad de Cavaler, cu insemn de razboi. Basescu a stat de vorba cu militarii, ciocnind oua rosii cu cei care duminica si-au petrecut sarbatorile pascale in teatrul de operatii.

"Am vizitat trupele noastre - Detasamentul de Geniu si Batalionul Calugareni - in cele doua locatii in care se afla. Pot spune un singur lucru: cinste de tara care are asemenea militari! As mai spune inca ceva extrem de important: ceea ce fac militarii romani in Irak nu fac pentru ei sau numai pentru armata romana; ceea ce fac militarii romani in Irak fac pentru cele 22 de milioane de romani, pentru ca noi utilizam in politica externa, ca o parghie in care sa rezolvam probleme prioritare ale Romaniei, faptul ca militarii romani isi fac datoria in Irak", a declarat Basescu pentru postul public de Radio, preluat de Rador.
Publicat de : Anca HRIBAN
Data publicării: 29 Mar 2005 - 08:35
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=2688&titlu=Basescu__vizita_secreta_in_Irak_si_Afganistan