Primarul din Arad ar putea contesta sechestrul pus de DNA pe averea lui [1]

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, care este urmărit penal încă din luna ianuarie pentru luare de mită și abuz în serviciu, a declarat, miercuri, că a fost sfătuit de avocatul său să conteste sechestrul pus pe averea lui de procurorii DNA, informează corespondentul AMOS News.

Falcă a afirmat că nu are nimic de ascuns și dorește ca acest dosar să fie finalizat cât mai repede. „Eu știu întreg adevărul, echipa din Primărie care a lucrat la proiectul de hotărâre nu a făcut nici o greșeală. Eu știu că în acea fabrică de zahăr s-a vândut, cu un an înainte, terenul de sub clădirile respective cu 10 euro metrul pătrat, de fostul patron francez.

Faptul că Primăria a vândut cu 16 euro, după un an era o normalitate. Eu cred că politicienii trebuie să fie controlați și nu am nici o problemă din acest punct de vedere. Aștept însă să fie o rapiditate mai mare din partea procurorilor în ceea ce privește derularea anchetei“, a declarat Gheorghe Falcă. Edilul a mai spus că acțiunea procurorilor este o etapă normală a procedurii de cercetare.

Procurorii DNA a pus sub sechestru asigurator pe întreaga avere personală a primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, el fiind urmărit penal încă din luna ianuarie pentru luare de mită și abuz în serviciu. Ancheta vizează o tranzacție cu terenuri efectuată între Primăria Arad și firma „Elecon Plus“, apropiată primarului democrat Gheorghe Falcă și unul dintre principalii sponsori ai PD în campania electorală. Anchetatorii suspectează o tranzacție în defavoarea municipalității, prin care SC Elecon SRL ar fi câștigat câteva milioane de euro, prin cumpărarea unui teren de câteva hectare la un preț foarte mic, pe care ulterior l-a vândut la un preț mult mai mare, unei firme din Timișoara.

În acest caz au fost audiați toți funcționarii Primăriei Arad, care au participat la elaborarea proiectului privind vânzarea terenului respectiv, dar și consilierii municipali care au votat proiectul.
Publicat de : Paul PREDA
Data publicării: 05 Iul 2007 - 06:00
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25682&titlu=Primarul_din_Arad_ar_putea_contesta_sechestrul_pus_de_DNA_pe_averea_lui