Băsescu: "Postul de președinte director general al SRTv a ajuns obiectul unui troc politic între PNL și PSD" [1]

Președintele României, Traian Băsescu, a transmis astăzi o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului României. Vă prezentăm, în continuare, textul scrisorii:

"Stimate Domnule Președinte al Senatului,

Stimate Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

În urma votului din data de 23 mai 2007, Parlamentul a demis Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Conform Legii 41 din 1994 au fost declanșate procedurile pentru numirea unui nou Consiliu de Administrație care, pe data de 20 iunie, l-a desemnat pe domnul Alexandru Sassu, secretar executiv pe probleme de marketing politic al Partidului Social Democrat, drept viitor președinte director general al SRTv, urmând ca în cursul săptămânii viitoare legislativul să confirme sau nu această decizie. În ultimul timp, organizații neguvernamentale, reprezentanți ai societății civile din România, dar și din restul Uniunii Europene, au denunțat această procedură, pentru că ea duce la o politizare periculoasă a instituției publice de televiziune.

Personal, încă din 2005, am refuzat să desemnez reprezentantul instituției prezidențiale în vechiul Consiliu de Administrație tocmai pentru a impulsiona schimbarea Legii SRTv și depolitizarea definitivă a acestei instituții. În ciuda angajamentelor electorale și a faptului că numeroase proiecte de legi au fost dezbătute, constat că nu a existat voința politică pentru a îmbunătăți prezenta situație. Astfel, postul de președinte director general al SRTv, în loc să fie atribuit pe criterii de competență și de neutralitate politică, a ajuns obiectul unui troc politic între PNL și PSD. Fără a dori să pun în discuție dreptul parlamentarilor de a lua o decizie conform conștiinței lor, trebuie să remarc faptul că validarea de către Camerele reunite a rezultatului acestui aranjament ar constitui un semnal negativ la adresa principiului echidistanței în activitatea televiziunii naționale.

Din 1990 și până acum s-au făcut eforturi pentru ca în fruntea Televiziunii Române să nu fie instalați politicieni de carieră, tocmai pentru că acest lucru ar fi dus la pierderea credibilității postului public. Personalități precum Răzvan Theodorescu, Paul Everac, Stere Gulea sau Valentin Nicolau nu au fost membri ai unui partid politic pe durata mandatului exercitat la conducerea TVR. La șase luni de la intrarea în Uniunea Europeană, România nu poate accepta pașii înapoi, mai ales în domeniul libertății presei, pentru a nu reveni la perioada când reprezentanții unui singur partid controlau televiziunea publică.

Am desemnat pentru acest Consiliu de Administrație un candidat neagajat politic, selectat din mediul academic, pornind de la premisa că actuala situație este una de tranziție. Apreciez că toate partidele ar fi trebuit să-și desemneze reprezentanții potrivit aceluiași principiu al neangajării politice. Așteptam de asemenea ca Parlamentul să schimbe actuala lege pentru a garanta independența conducerii în instituțiile publice de radio și televiziune.

Prin prezenta scrisoare doresc să-mi reafirm în fața dumneavoastră și a opiniei publice convingerea că depolitizarea televiziunii și a radioului public este obligatorie. În același timp, fac un apel la înțelepciunea majorității parlamentarilor, sperând că vor înțelege riscurile unui semnal negativ transmis societății românești atunci când, în astfel de funcții, nu sunt promovate persoane competente, care nu fac politica unui partid. Aici este vorba de credibilitatea noastră ca țară recent intrată în Uniunea Europeană, de atașamentul clasei politice față de valorile democratice și de respectul față de cetățean.

Cu deosebită considerație, Președintele României, Traian Băsescu".
Publicat de : ---
Data publicării: 27 Iun 2007 - 05:55
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25592&titlu=Basescu____Postul_de_presedinte_director_general_al_SRTv_a_ajuns_obiectul_unui_troc_politic_intre_PNL_si_PSD__