Alianța Civică a Romilor arată din nou, cu degetul spre Băsescu [1]

Potrivit unui comunicat de presă, Alianța Civică a Romilor din România și Fundația Soroș România au adresat președintelui Traian Băsescu o scrisoare deschisă în care semnalează anumite mesaje rasiste postate pe pagina www.basescu.ro [2].



Cele două asociații reclamante declară că pe site-ul președintelui a fost postar până recent, un  mesaj care facea trimitere la un protest rasist găzduit de o altă pagina de internet.
Redăm textul documentului integral:

"Domnule Președinte,

Vă atragem atenția că pe pagina de internet www.basescu.ro [3] , utilizată de domnia voastră în recent-încheiata campanie pentru referendumul din 19 mai 2007,  a fost postat, din 24 mai 2007 până astăzi, când noi am facut public acest lucru în cadrul unei dezbateri la care a fost invitată și presa, un mesaj care conținea un link spre pagina de internet www.reporterdeocazie.ro [4] , unde se regăsește un Protest împotriva etniei romilor.

Acest protest, semnat sub pseudonim, este profund rasist, incompatibil cu principiile democratice și europene și inacceptabil într-un stat de drept, în Europa secolului XXI.

Apreciem faptul că în mai puțin de două ore de la semnalul tras de noi în cadrul dezbaterii publice, mesajele conținând link-uri către pagina www.reporterdeocazie.ro [5] au fost îndepărtate de pe site-ul www.basescu.ro [6] .

Cu toate acestea, în rubrica Forum a site-ului dumneavoastră sunt exprimate și alte opinii și idei care, în mod categoric, sunt rasiste.

Având în vedere că aceasta este pagina dumneavoastră personală de internet, vă solicităm să vă delimitați de mesajele de tip rasist pe care multe din aceste comentarii le transmit.
De asemenea, pentru a evita incidente similare în viitor sau asocierea numelui dumneavoastră cu astfel de mesaje, vă solicităm existența unui moderator care să filtreze mesajele postate pe www.basescu.ro [7] .

Ne pronunțăm împotriva cenzurii, pe care și dumneavoastră o dezavuați în mesajul de pe pagina Forum, mesaj în care mulțumiți celor care scriu și le cereți să continue să-și exprime părerile.
Considerăm însă că prin faptul că permiteți afișarea unor mesaje rasiste dați un semnal negativ foarte periculos, în condițiile în care dumneavoastră aveți responsabilitatea maximă în stat de a apăra valorile democratice și ale drepturilor omului.


Publicat de : ---
Data publicării: 31 Mai 2007 - 06:14
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25232&titlu=Alianta_Civica_a_Romilor_arata_din_nou__cu_degetul_spre_Basescu
  [2] http://www.basescu.ro/
  [3] http://www.basescu.ro/
  [4] http://www.reporterdeocazie.ro/
  [5] http://www.reporterdeocazie.ro/
  [6] http://www.basescu.ro/
  [7] http://www.basescu.ro/