O cerere DNA privind modul în care a votat senatorul Verestoy Attila, considerată "abuz în serviciu" [1]

Solicitarea procurorului Doru Țuluș, șef al Secției a II-a din Direcția Națională Anticorupție (DNA), adresată conducerii Senatului referitoare la modul în care a votat senatorul Verestoy Attila la un proiect de lege este un abuz în serviciu, a declarat marți președintele Camerei superioare a Parlamentului, Nicolae Văcăroiu.

Biroul Permanent al Senatului a analizat scrisoarea DNA - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, prin care se cerea informații în legătură cu participarea senatorului UDMR, Verestoy Attila la dezbaterile din data de 28 martie 2006 în care Senatul a aprobat Ordonanța 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare (prin care se stabilea pragul maxim de deținere la SIF-uri de 1%), precum și o copie certificată a originalului procesului verbal al dezbaterilor ce au avut loc la aceea dată.

"Colegii juriști declară că este un abuz în serviciu și vom interveni la CSM ținând cont de prevederile constituționale, și anume că dreptul de vot este al fiecărei persoane, nimeni nu poate fi acuzat că a votat într-un fel sau altul”, a afirmat președintele Senatului.

Văcăroiu a ținut precizeze că, la data menționată în solicitarea DNA, Camera Deputaților a fost cea care a acordat votul la ordonanța amintită, și nu Senatul, or Verestoy Attila este senator.

“Dar problema este de principiu. Opiniile unui senator, votul, nu pot fi cenzurate, nu pot constitui un prilej de a adăuga un nou document la dosarul penal. Este interzis de Constituție așa ceva”, a arătat Nicolae Văcăroiu.

Președintele Senatului a declarat că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii pe acest subiect.
Publicat de : Marius NEGULESCU
Data publicării: 30 Mai 2007 - 05:53
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25214&titlu=O_cerere_DNA_privind_modul_in_care_a_votat_senatorul_Verestoy_Attila__considerata___abuz_in_serviciu__