Senatorii au respins solicitarea lui Basescu de a taia facilitatile pentru berari. [1]

Plenul Senatului a adoptat, ieri, cu 52 de voturi "pentru" si 4 abtineri raportul favorabil la Legea berii, reexaminata la solicitarea presedintelui Traian Basescu, insa senatorii nu au modificat aspectele sesizate de seful statului in cererea de revizuire

. Senatorii nu au adus nici o modificare prevederilor sesizate de seful statului, ei sustinind ca aceste aspecte au fost deja solutionate printr-o decizie a Curtii Constitutio-nale. Presedintele Comisiei juridice, Peter Eckstein Kovacs (UDMR), a declarat ca in cererea de reexaminare a sefului statului se solicita practic revenirea la cinci texte din acest proiect de lege admis de Camera Deputatilor. Dintre acestea, trei dintre aspectele vizate de seful statului in cererea de reexaminare nu au fost admise in Comisia juridica, intrucit Curtea Constitutionala s-a pronuntat si nu se putea trece peste decizia Curtii, a aratat Eckstein, adaugind ca, astfel, amendamentele Comisiei juridice au fost operate numai la acele texte care nu aveau implicatii din decizia Curtii Constitutionale. "Sintem cu certitudine in prezenta unei premiere, fiind pentru prima data cind Senatul României, in particular, si Parlamentul, in general, este sesizat de catre presedintele României cu o cerere de reexaminare care vizeaza un proiect de lege deja atacat la Curtea Constitutionala, initiativa legislativa fiind adoptata de Camera Deputatilor", a declarat si senatorul PSD Antonie Iorgovan. In opinia lui Iorgovan, "presedintele României, in mod incorect si contrar Constitutiei, a intins o capcana Parlamentului, prin cererea de reexaminare a legii pe aceleasi probleme pe care a fost sesizata Curtea Constitutionala si in legatura cu care s-a pronuntat deja". "Exista un text in Constitutie care spune fara echivoc ca deciziile Curtii Constitutionale sint general obligatorii si atunci trebuie sa convenim ca ele sint obligatorii si pentru presedinte si pentru Senatul României", a adaugat senatorul PSD. Raportul comun al celor doua comisii din Senat mentioneaza, de altfel, ca "cererea de reexaminare, indife-rent de motivarea presedintelui, nu poate viza decit as-pecte de tehnica legislativa, de corelare a legislatiei, care nu au afectat constitutionalitatea legii, dar care afecteaza acuratetea actului normativ si pot ridica dificultati in procesul de interpretare si aplicare a acesteia".









Publicat de : ---
Data publicării: 29 Mar 2007 - 06:46
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=24327&titlu=Senatorii_au_respins_solicitarea_lui_Basescu_de_a_taia_facilitatile_pentru_berari_