Voiculescu: Problema de poliție politică a lui Băsescu și-o asumă doar PC, nu Comisia Parlamentară [1]

Președintele PC, Dan Voiculescu, a declarat, luni, din poziția de fost președinte al comisiei de investigare a activității șefului statului, într-o conferință de presă, că acțiunea comisiei parlamentare,  a avut ca obiect doar faptele grave prin care Traian Băsescu a încălcat Constituția, precizând că "problema cu poliția politică a șefului statului și-o asumă doar PC".

"Chestiunea cu poliția politică a lui Traian Băsescu înainte de 1989 e o chestiune pe care și-o asumă PC, nu are legătură cu acțiunea Comisiei parlamentare. Problema de poliție politică în zilele noastre e o problemă pe care și-o asumă PC. Comisia Parlamentară a avut un singur obiect: faptele grave comise de Băsescu", a precizat Voiculescu.Liderul PC a explicat că scopul comisiei care a anchetat  faptele președintelui a fost de "adâncirea verificărilor" cu privire la faptele grave prin care președintele Traian Băsescu a încălcat sau nu Constituția. "Cu ocazia lucrărilor Comisiei au apărut alte două elemente. Unul cu privire la fapte de natură penală, care, nefiind în atribuțiunile noastre, le-am transferat într-un dosar separat, aflat încă în lucru și care va pleca la procuratura generală, zilele următoare. Și mai este un al doilea element din care ar fi rezultat că Traian Băsescu ar fi făcut poliție politică și e implicat și în acțiuni de poliție politică actuală", a adăugat Voiculescu.

Președintele comisiei care anchetează faptele președintelui, conservatorul Dan Voiculescu, a declarat, luni seara, la postul public de televiziune că probele care îl incriminează pe Traian Băsescu ca fiind vinovat de poliție politică se găsesc în anexele Raportului comisiei dat publicității săptămâna trecută.


"Pot să vă spun că la raport există într-adevăr un dosar voluminos, care are 804 pagini și între ele sunt într-adevăr documente importante care atestă că Traian Băsescu a fost implicat în acțiuni de Poliție politică înainte de ’89, mai mult decât atât... (...) sunt oameni care îl iubesc pe Traian Băsescu și oameni cărora Traian Băsescu nu le place".


Publicat de : Ramona NĂSTASE
Data publicării: 28 Mar 2007 - 06:50
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=24305&titlu=Voiculescu__Problema_de_politie_politica_a_lui_Basescu_si_o_asuma_doar_PC__nu_Comisia_Parlamentara