Presedintele Basescu, nemultumit de coruptia din institutiile statului

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, nu a ratat ieri ocazia de a ataca din nou coruptia din administratie

. Prezent la bilantul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), Basescu a declarat ca institutiile statului nu functioneaza liber de influente, dand exemplul marilor regii, primarii, institutii centrale ale statului etc.
"Fie primarii, fie institutii centrale sau marile regii, fenomenul coruptiei inca e unul prezent, distorsioneaza decizia economica si influenteaza libera competitie si sansele egale", a spus presedintele Romaniei. Acesta a refuzat sa dea exemple cu cazuri de coruptie, punctand doar cateva domenii unde aceasta se manifesta: energie, lucrari publice si achizitii in sistemul de sanatate. Multumit in general de activitatea MAI in 2006, care ar fi dus greul in procesul de integrare europeana, Traian Basescu a aratat ca mai este totusi mult de lucru. El a avertizat ca traficul international cu fiinte umane si de droguri cauta noi rute de tranzit pe la frontierele de nord si est ale Romaniei, care, in opinia sa, ar fi foarte vulnerabile. Referitor la precaritatea cu care sunt supravegheate aceste granite, Basescu a amintit cazul fugii lui Omar Hayssam, care a reusit sa insele foarte usor vigilenta politistilor de frontiera.
Politia Rutiera si Jandarmeria s-au ales cu felicitarile presedintelui, prima structura a MAI pentru fermitatea cu care a aplicat noul Cod rutier, desi au fost presiuni sa nu se aplice, iar cea de-a doua pentru prestigiul castigat in fata cetatenilor si profesionalismul cu care isi indeplineste misiunea in provincia Kosovo.

"Descentralizarea trebuie facuta complet"

Traian Basescu a reluat in discursul sau tema descentralizarii in Administratie. Acesta s-a referit in special la descentralizarea locala care "trebuie facuta complet". In opinia presedintelui, trecerea unor obiective in subordinea administratiei locale nu este suficienta. Basescu a dat exemplul scolilor, care, desi sunt finantate de primarii, raspund la nivel central atunci cand este vorba de numirea directorilor. Aceeasi situatie se regaseste si in sistemul de sanatate.
Nu in ultimul rand, Traian Basescu a pledat pentru cresterea numarului de procurori si a calitatii invatamantului superior politienesc. In opinia sa, 1.000 de procurori la 20.000 de politisti de Judiciar reprezinta o disproportie prea mare, care ar putea duce la "blocaj in instrumentarea dosarelor". Pe de alta parte, presedintele a aratat ca academia de politie trebuie sa produca politisti cu cunostinte juridice si nu juristi cu cunostinte politienesti, cum s-ar intampla in prezent.

Tariceanu acuza toleranta Politiei fata de infractori

Prezent alaturi de Traian Basescu la bilantul MAI, premierul Calin Popescu Tariceanu s-a aratat multumit de prestatia ministerului condus de Vasile Blaga. Dintre succesele MAI, el a amintit elaborarea pachetului de legi privind reforma in administratie, eliminarea "steguletelor" prevazute la Capitolul "Justitie si Afaceri Interne", rezultatele bune obtinute in gestionarea inundatiilor etc. La capitolul insuccese, premierul a punctat fuga din tara a sirianului Omar Hayssam si toleranta politiei fata de micile grupari infractionale, care afecteaza siguranta cetateanului. Tariceanu a mai atentionat ca exista inca numeroase situatii in care diferite structuri ale MAI se cam calca pe picioare in ceea ce priveste atributiile si competentele. Premierul le-a dat si o veste buna functionarilor MAI, amintind ca anul acesta salariile din administratia publica vor creste cu 18,8%. In opinia sa, aceasta crestere salariala va trebui corelata si cu o crestere a gradului de profesionalizare si responsabilitate la nivelul administratiei.

Procurorii si politistii, indemnati sa colaboreze
Ministrul Justitiei Monica Macovei i-a indemnat ieri pe politisti sa colaboreze cu procurorii in instrumentarea cauzelor. Prezenta la bilantul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), Macovei a mai spus ca trebuie eliminata competitia dintre politisti si procurori si ca lucrul in echipa este conditia esentiala pentru finalizarea anchetelor. Ministrul Justitiei a mai transmis un mesaj lucratorilor MAI, subliniind ca acestia trebuie sa respecte drepturile celor cercetati. "Puterea politistilor si in general a celor care aplica legea nu trebuie sa se manifeste in mod brutal, violent, ci prin planuri inteligente si actiuni bine gandite si rapide", a mai spus Macovei.
Laura Codruta Kovesi, procurorul general al Romaniei, s-a referit si ea la raporturile dintre procurori si politisti. "Exista cazuri si nu putine in care relatia dintre procurori si politisti nu este foarte buna", a declarat Kovesi la bilantul MAI. Aceasta a apreciat ca relatia dintre Ministerul Public si MAI nu este foarte buna, dar se desfasoara in limitele prevazute de lege si in limitele protocoalelor de colaborare. "Stiu ca de foarte multe ori va loviti de incapatanarea unor procurori care par a nu intelege eforturile pe care le faceti in dovedirea unor fapte penale si prinderea unor infractori", a precizat Laura Kovesi.

Publicat de : ---
Data publicării: 28 Feb 2007 - 06:08
 

Link știre