Platformistii au pierdut functiile din Senat [1]

    Biroul Permanent al Senatului a luat in dezbatere ieri mai multe solicitari ale grupului Aliantei de schimbare din functiile detinute in comisii a unor senatori care au plecat la PLD si inlocuirea acestora cu alti parlamentari

. Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat la finalul sedintei Biroului Permanent ca solicitarile de modificare a componentei comisiilor din partea grupurilor parlamentare vor fi supuse joi votului plenului.
Astfel, senatorul demisionar din PNL Viorel Arion a fost inlocuit din functia de membru al delegatiei Parlamentului Romaniei la Adunarea Parlamentara Euro-Mediteraneana cu senatorul Ion Mihai Dumitrescu.
Senatorul Mihai Lupoi a fost propus pentru functia de vicepresedinte al Comisiei parlamentare a revolutionarilor din Decembrie 1989, inlocuindu-l pe liberal-democratul Constantin Dumitru.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a fost propus ca membru al Comisiei Economice, in locul unui alt liberal, Serban Stratila, care a ocupat postul de presedinte al Comisiei de sanatate publica, lasat liber prin plecarea lui Dan Sabau la PLD. De asemenea, senatorul PD Cristache Radulescu a fost inlocuit in functia de membru al Comisiei de Aparare, ordine publica si siguranta nationala, de ministrul din Interne, Vasile Blaga, Radulescu pastran-du-si functia din comisia SRI. (M.F.)
Publicat de : Realitatea Romaneasc
Data publicării: 07 Feb 2007 - 05:59
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=23462&titlu=Platformistii_au_pierdut_functiile_din_Senat