Alianta DA, decisa sa modifice Regulamentul Camerei [1]

Revocarea presedintelui Camerei Deputatilor se va putea face prin votul majoritatii deputatilor, potrivit unei propuneri a Coalitiei privind modificarea Regulamentului Camerei, a precizat ieri purtatorul de cuvant al liberalilor, Eugen Nicolaescu.

El a aratat ca, dupa consultarea specialistilor in drept constitutional, s-a convenit ca articolul 25 din Regulament sa aiba "o formulare fara dubii", care sa tina cont de pricipiul juridic "de oglinda", respectiv daca alegerea presedintelui Camerei Deputatilor este facuta de majoritatea deputatilor si revocarea acestuia sa poata fi facuta cu votul majoritatii deputatilor. Conform articolului 25 din Regulament, oricarui membru al Biroului Permanent i se poate revoca mandatul inainte de expirarea acestuia, la cererea motivata a grupului parlamentar care l-a propus sau a cel putin unei treimi din numarul deputatilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare. Votul este secret si se exprima cu bile pentru fiecare caz, in cel mult 15 zile de la data inregistrarii cererii de revocare. Potrivit lui Nicolaescu, textul ce va rezulta prin aplicarea principiului juridic mentionat, va pune in concordanta Regulamentul cu prevederile constitutionale si va fi redactat astfel incat "nici o solutie politica sa nu-l intoarca". Deputatul liberal a spus ca un presedinte al unei Camere legislative trebuie sa reprezinte "vointa majoritatii, nu a minoritatii", argumentul fiind de a avea o conducere care sa duca la indeplinire procesul legislativ al programului de guvernare. In ceea ce priveste solutia data de Curtea Constitutionala (CC) asupra articolului 25, liberalii considera ca CC a dat "o solutie politica, nu una juridica", motiv pentru care unii judecatori au avut o opinie separata. Nicolaescu a mai anuntat ca, la sedinta de luni a conducerii Camerei, se va solicita decalarea termenului de depunere a amendamentelor la modificarea Regulamentului, de la 19 martie la 31 martie, pentru a fi realizata corelarea acestor modificari cu procesul similar de la Senat.


Presedintele Camerei, revocat prin votul majoritatii deputatilor
Vicepresedintele liberal, Gheorghe Flutur, a anuntat miercuri seara, dupa sedinta Consiliului National de Conducere al Aliantei, ca PNL si PD vor propune, la modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor, ca presedintele acestui for sa poata fi revocat prin votul a jumatate plus unu din numarul deputatilor. Flutur a precizat ca aceste discutii au fost purtate la nivel de principiu si ca Alianta va incerca sa introduca aceasta propunere in noua forma a Regulamentului de functionare a Camerei Deputatilor. Discutia din CNC privind Regulamentul Camerei Deputatilor a fost motivata de faptul ca, la 19 martie, expira termenul de 45 de zile pana la care, conform Constitutiei, Camera Deputatilor ar fi trebuit sa armonizeze prevederile articolului 25 din propriul Regulament cu prevederile legii fundamentale, avand in vedere ca acest articol a fost declarat neconstitutional. Curtea Constitutionala a decis, pe 1 februarie, ca articolul 25 din Regulamentul Camerei, care permite ca membrii Biroului Permanent sa fie revocati si de alte grupuri parlamentare decat cele care i-au sustinut este neconstitutional.


Nastase, presedinte patru ani
In replica, cel direct vizat de propunerea Aliantei PNL-PD, Adrian Nastase, a spus ieri ca presedintele Camerei este ales pentru patru ani. Potrivit lui Nastase, exista si cazuri "exceptionale" in care presedintele unei Camere a Parlamentului poate fi schimbat, si a dat ca exemplu "decesul". Potrivit liderului PSD, una este revocarea ca sanctiune si alta e revocarea politica, in care se doreste schimbarea presedintelui Camerei cu cineva dintr-o alta formatiune politica. "Aceasta actiune a Aliantei PNL-PD care a continuat sa fie sustinuta se coreleaza cu actiunile de epurare politica din teritoriu si demonstreaza incapacitatea Aliantei de a coabita politic", a adaugat presedintele Camerei. Nastase nu a sustinut ideea deputatului Dan Mihalache ca PSD se va retrage de la lucrarile Parlamentului in cazul in care Alianta va incerca sa schimbe Regulamentul forului legislativ, precizand ca "va vedea ce solutie va fi adoptata".
Publicat de : C.EPURAN, R. GHEORGH
Data publicării: 18 Mar 2005 - 07:55
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=2341&titlu=Alianta_DA__decisa_sa_modifice_Regulamentul_Camerei