Aurelian Pavelescu: "Pentru suspendarea președintelui sunt suficiente argumentele politice" [1]

Prim-vicepreședintele PNȚCD, deputatul Aurelian Pavelescu, a prezentat, miercuri, într-o conferință de presă, poziția partidului din care face parte în legătură cu demersul de suspendare a președintelui Traian Băsescu.

În acest sens, deputatul PNȚCD susține că este suficient ca parlamentarii să-și motiveze inițiativa de suspendare a șefului statului din punct de vedere politic, și nu juridic.

"Potrivit Art. 95. (1) din Constituție, în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile constituționale, președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Există, prin urmare, o singură condiție necesară pentru suspendarea președintelui, și anume săvârșirea unor fapte grave prin care sunt încălcate prevederile Constituției", a afirmat Pavelescu, menționând că în Constituție nu sunt enumerate sau circumscrise respectivele "fapte".

De asemenea, țărăniștii au constatat că, în cadrul dezbateriilor publice care au avut loc până acum pe acestă temă, "numeroși lideri de opinie și lideri politici" au contestat legitimitatea Parlamentului de a declanșa procedurile de suspendare a președintelui, invocând lipsa de credibilitate a acestei instituții în ochii opinie publice, în comparație cu popularitatea lui Traian Băsescu. "Acest argument este fals și deosebit de periculos, deoarece contravine statului de drept, fiind, îndeosebi, argumentul principal al regimurilor personaliste de autoritate. Înlocuirea criteriului constituțional cu cel populist reflectă o gravă degradare a spiritului civic, pe care PNȚCD nu o poate accepta", a subliniat Pavelescu.
Publicat de : Daniela BĂRĂGAN
Data publicării: 01 Feb 2007 - 05:51
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=23240&titlu=Aurelian_Pavelescu____Pentru_suspendarea_presedintelui_sunt_suficiente_argumentele_politice__