Taxa suplimentara pe profitul companiilor [1]

Senatorii au aprobat, la nivel de comisie, proiectul de lege prin care firmele vor plati 1% din profit pentru cresterea pensiilor mici

.

Senatorii din Comisia economica au avizat favorabil ieri un proiect de lege al Partidului Conservator prin care companiile cu un profit anual net mai mare de 100.000 de euro vor fi obligate sa plateasca o taxa de 1% din acesta. Contributia, numita „taxa de solidaritate“, ar urma sa fie utilizata pentru cresterea cuantumului tuturor pensiilor mai mici decit salariul minim pe economie.

Senatorii din comisie au dat aviz pozitiv, in ciuda faptului ca Guvernul a dat, anterior, un aviz negativ. Presedintele PC, Dan Voiculescu, a criticat avizul Guvernului, intrebindu-se „de cind se amesteca Guvernul in relatia dintre categoria avuta si cea saraca“. El a adaugat ca aceasta initiativa nu afecteaza bugetul de stat si nu solicita nici un efort financiar din partea Executivului si ca ea vizeaza „marile banci, marile companii transnationale, precum si grupurile romanesti puternice, care au profit de zeci si sute de milioane de euro pe an“.

Presedintele comisiei, senatorul PRM Claudiu Tanasescu, ne-a declarat ca, dupa acest aviz, proiectul va fi supus aprobarii plenului Senatului, dupa care va ajunge in Camera Deputatilor, in comisia de specialitate si ulterior in plen, Camera Deputatilor fiind camera decizionala.


Publicat de : Mihai Nicut
Data publicării: 31 Ian 2007 - 05:42
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=23236&titlu=Taxa_suplimentara_pe_profitul_companiilor