Fost deputat PRM-PSD retinut de DNA [1]

Fostul deputat PRM-PSD Dorin Lazar Maior a fost retinut, ieri-dimineata, de procurorii anticoruptie din Brasov, dupa ce a fost prins santajand o persoana

.

Anchetatorii au cerut Judecatoriei Brasov sa emita mandate de arestare pe numele lui Maior si al complicelui sau, Ovidiu Tition, acuzati ca au incercat sa obtina un milion de lei noi.

Potrivit procurorilor, in ultimele doua luni, cei doi au exercitat „actiuni de intimidare fizica si psihica” asupra unui director de banca si a doi administratori de societati comerciale din Brasov, incercand sa-i determine sa emita documente false in baza carora Maior si Tition ar fi incasat aproximativ 300.000 de euro.

In 2000, Maior era considerat „mana dreapta” a lui Corneliu Vadim Tudor si avea functia de vicepresedinte al Partidului Romania Mare, formatiune politica care l-a propulsat in Camera Deputatilor incepand cu anul 2001. Cateva luni mai tarziu, el a migrat de la PRM la Partidul Social Democrat.

In prezent, este presedinte al Consiliului National al Uniunii Nationale a Organizatiilor Revolutionare din Decembrie 1989 (UNORD ‘89) si al Asociatiei Luptatorilor, Ranitilor si Urmasilor Eroilor din Decembrie 1989.


Publicat de : ---
Data publicării: 29 Dec 2006 - 05:56
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=22748&titlu=Fost_deputat_PRM_PSD_retinut_de_DNA