Cu doua saptamani inainte de Congresul extraordinar al PSDApele se despica: care cu Geoana, care cu... Iliescu! [1]

Congresul extraordinar al PSD se apropie cu pasi grabiti

. Cu doua saptamani inainte de desfasurarea acestuia, apele au inceput sa se despice in PSD, urmand, pe de-o parte, calea lui Mircea Geoana, iar, pe de alta parte, pe cea a fostului presedinte al partidului, Ion Iliescu, care, desi a anuntat ca nu intentioneaza sa candideze la conducerea formatiunii, continua sa ramana o personalitate importanta si totodata activa in viata partidului. Lupta pentru functia de presedinte al partidului devine tot mai stransa. Dupa cum stim, Mircea Geoana si Sorin Oprescu si-au anuntat deja candidatura pentru sefia PSD, in timp ce senatorul Serban Nicolae a precizat ca se mai gandeste daca va candida pentru functia de presedinte al partidului, pentru cea de secretar general sau vicepresedinte al formatiunii. Ultimul intrat in cursa pentru conducerea PSD, dar nu si cel din urma, daca ne luam dupa spusele lui Ion Iliescu, care sustine ca vor exista si “candidati surpriza”, este senatorul Antonie Iorgovan. Acesta a anuntat sambata, la Ploiesti, ca s-a hotarat sa candideze. “Nu este vorba despre o batalie intre adversari, ci despre o competitie care trebuie sa duca la fortificarea partidului. Intr-o competitie democratica, important este sa participi, nu neaparat sa castigi”, a declarat Iorgovan. El a prezentat colegilor, doua dintre motivatiile deciziei sale de a concura pentru sefia partidului. Pe de-o parte, in urma “atacurilor vehemente” la adresa lui Sorin Oprescu, venite chiar din interiorul organizatiei pe care acesta o conduce, dar si in urma anunturilor privind sustinerea candidaturii lui Mircea Geoana pentru un nou mandat. Iorgovan a precizat ca ar renunta la candidatura, doar daca in partid “s-ar naste un alt politician de talia lui Ion Iliescu”. Cu cateva zile inainte de conferinta din Prahova, Iorgovan a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Geoana, pe care l-a acuzat ca a tras partidul in jos in sondajele de opinie. “Daca Geoana ar fi un lider cu audienta, PSD nu ar fi ajuns la 20%. A luat partidul de la 37% si l-a adus la 20%”, a afirmat Iorgovan. Surpriza a venit insa chiar de la Mircea Geoana, care a recunoscut, sambata, ca partidul sau a manipulat sondajele de opinie atunci cand era la guvernare. Geoana este optimist... In acest timp, Mircea Geoana isi continua preiplul prin tara, in incercarea de a-si convinge colegii ca merita un nou mandat. Dupa cate se stie pana acum, actualul lider al PSD este sustinut puternic de grupul de la Cluj, al carui lider este senatorul Ioan Rus, de Organizatia PSD Craiova, de Organizatia PSD Bacau, al carei lider este deputatul Viorel Hrebenciuc, dar si de PSD Ilfov, Maramures, Arad si Iasi. Nu intamplator Geoana si-a anuntat candidatura la Craiova, intrucat, in 2004, a fost ales senator pe listele acestei orgnizatii. “Daca voi primi un mandat din partea dumneavoastra, singurul scop este de a reveni la putere si de a scapa tara de guvernarea portocalie. Da-ti-mi echipa, iar eu o voi duce la guvernare!”, afirma Geoana in fata celor aproximativ 150 de membri ai PSD Dolj. Cu acelasi aer optimist, el a declarat sambata, la Ploiesti, ca nu se sperie de concurenta la functia de presedinte al partidului. “Daca Iorgovan si Oprescu vor sa candideze la sefia PSD, nu e nicio problema”, a afirmat Geoana, in deschiderea Conferintei Nationale a PSD Prahova. Fixand ca obiectiv pentru viitoarea echipa de conducere castigarea alegerilor, Geoana a spus ca un esec in acest sens ar trebui sa determine, in mod necesar, demisia acestei echipe. In opinia lui, a fost o greseala ca fosta conducere a PSD nu a demisionat dupa ce a pierdut alegerile din 2004. Potrivit acestuia, scena politica romaneasca se indrepta “spre o criza guvernamentala, chiar una constitutionala”. Este clar ca se incearca o coagulare a oamenilor lui Stolojan in jurul PD. “Vom avea o alta majoritate, iar Basescu va incerca sa impuna un nou premier. Nu vom accepta ca un robotel intors cu cheia de la Cotroceni sa detina aceasta functie”, a afirmat ieri Geoana. Se pregatesc modificarile la Statut... Una dintre temele cele mai importante de la Congresul extraordinar al PSD din 10 decembrie se refera la modificarea statutului partidului. In acest sens, secretarul general al PSD, Miron Mitrea a anuntat ca organizatiile judetene ale PSD au adus sute de amendamente la actual Statut al partidului, cele mai multe amendamente apartinand organizatiei PSD Bucuresti. In ceea ce priveste desfiintarea functiei de presedinte executiv al PSD la nivel central, Miron Mitrea a afirmat ca pentru aceasta propunere exista cvasiunanimitate. Fiind un real sustinator al lui Mircea Geoana, Mitrea a subliniat ca ar dorit sa-i vada pe colegii sai “intr-o lupta a argumentelor” si nu intr-o lupta pentru functii. El a marturisit ca nu doreste sa mai traiasca “anumite vremuri din trecut” in care “fostul presedinte al PSD ii spunea sa nu mai candideze pentru o anumita functie, ocupata de altcineva”. Pe de alta parte, senatorul Nicolae Vacaroiu si-a manifestat nemultumirea ca statutul partidului se modifica prea des si ca documentul nu contine responsabilitati precise ale presedintelui. “In 16 ani de existenta ai partidului nostru, am avut patru presedinti - Gherman, Iliescu, Nastase si Geoana - si numeroase modificari de statut. Cel mai grav nu este ca se schimba statutul partidului la fiecare congres, ci faptul ca statutul nu se respecta. Acest lucru ne-a creat mari probleme in functionarea partidului, a creat probleme generatoare de uzura si de pierdere a credibilitatii”, a afirmat Vacaroiu. In opinia sa, functia de presedinte executiv al PSD ar trebui desfiintata si inlocuita cu aceea de prim-vicepresedinte. Potrivit senatorului, singurul care ar trebui sa fie ales de Congres este presedintele partidului, celelalte functii de conducere “fiind mai nimerit sa se atribuie de catre Biroul Permanent National”.
Publicat de : Daniela Baragan
Data publicării: 27 Noi 2006 - 06:13
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=22280&titlu=Cu_doua_saptamani_inainte_de_Congresul_extraordinar_al_PSDApele_se_despica__care_cu_Geoana__care_cu____Iliescu_