De ziua lui, Traian Basescu a petrecut pana la doua dimineata [1]

Portile Palatului Cotroceni au fost inchise sambata, ziua in care presedintele Traian Basescu a implinit 55 de ani

.

Seful statului n-a urmat exemplul predecesorului sau Ion Iliescu si a ales sa-si sarbatoreasca ziua de nastere discret,  alaturi de familie si  de prieteni. Aproximativ 20 de persoane au luat parte sambata seara la petrecerea care a avut loc la Complexul de protocol din Sinaia.

N-au lipsit de la aniversare fiicele presedintelui, Ioana si Elena, fratele sau, Mircea, dar nici liderii PD. Presedintele democrat, Emil Boc, presedintele executiv, Adriean Videanu, secretarul general al PD, Vasile Blaga, ministrii Anca Boagiu si Radu Berceanu, precum si cativa parlamentari au mers la Sinaia pentru a-l felicita pe Basescu.

Cat priveste cadoul democratilor pentru fostul lor sef de partid, acesta a fost unul simbolic: un trandafir. "Presedintele ne-a avertizat sa nu venim cu cadouri. Noi ne-am conformat, am venit cu mana goala si am petrecut pana la doua dimineata", ne-a declarat unul dintre invitati. Desi premierul Calin Popescu-Tariceanu se afla si el pe Valea Prahovei, nu a participat la petrecerea presedintelui, nefiind invitat.


Publicat de : ---
Data publicării: 06 Noi 2006 - 05:52
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=21906&titlu=De_ziua_lui__Traian_Basescu_a_petrecut_pana_la_doua_dimineata